Acum 10 ani, cu mari eforturi și prin sprijinul Consiliului Județean Arad care a realizat construcția subunității, în zona de sud a Văii Mureșului s-a operaționalizat o nouă subunitate de pompieri.
Garda nr.2 de intervenție Birchiș a fost înființată în urma unor analize riguroase realizate de Centrul Operațional Județean al I.S.U Arad.
Întreaga zonă de sud a Văii Mureșului era ”descoperită” de la Lipova până la Căpâlnaș nu exista nici un serviciu voluntar la primărie care să aibă în dotare autospeciale de stingere, motopompe sau alte mijloace de intervenție la incendii si diferite alte situații de urgență. Timpul de răspuns al subunității din Bârzava era foarte mare din cauza distanțelor față de localitățile din acea zonă cât și a infrastructurii, la majoritatea intervențiilor din aceea zonă fiind solicitat sprijinul colegilor din județul Timiș de la Făget.
Astfel s-a decis înființarea unei noi subunități. Garda nr.2 de intervenție Birchiș, în subordinea Secției de Pompieri Bârzava.
Construcția a fost realizată integral de către Consiliul Județean Arad cu sprijinul primăriei Birchiș care a pus la dispoziție terenul. În anul 2010 la inaugurare a fost cea mai modernă subunitate de pompieri din România.
Subunitatea asigură răspunsul în situații de urgență într-un raion de intervenție, cu o suprafaţă de 732,5 kmp, care cuprinde 5 comune, 30 sate şi o populaţie de 11.470 locuitori.
În cei 10 ani de la înființare salvatorii care asigura intervenția pentru oamenii din aceste localități au executat 3105 misiuni. Echipajul SMURD al subunității a intervenit in 2529 cazuri pentru acordarea asistenței medicale prespitalicești. În alte 576 situații a fost nevoie de prezența salvatorilor pentru stingerea incendiilor, intervenții la inundații, furtuni, misiuni de căutare salvare sau misiuni de sprijin în județul Timiș.
Astăzi, subunitatea are dotare o autospecială de stingere și modul descarcerare, o autospeciala SMURD și un autocamion de intervenție.