Declarația ministrului Sorin Câmpeanu privind prelungirea cu ”o lună-două” a termenului de închidere a mediilor, pentru că sunt prea mulți elevi care n-au avut acces la educația online, este o catastrofală recunoaștere a eșecului guvernării de dreapta în privința școlii. În guvernarea Dreptei, ”România Educată” clamată de Iohannis riscă să devină România Abandonată!
„În pofida situației dramatice, Guvernul Cîțu perpetuează incertitudinea și haosul managerial. Nu doar că nu este capabil să dispună măsurile necesare, astfel încât școlile să se redeschidă, ci e preocupat să
demită abuziv director de unități de învățământ pentru a face loc politrucilor.
PSD cere guvernului de dreapta să înceteze cu politizarea aberantă a sistemului de educație. Este revoltător ca-n plină iarnă părinții să fie nevoiți să iasă în stradă pentru a-i apăra pe dascălii copiilor de abuzurile puterii. Mai ales în contextul scăderii numărului de cazuri noi și al numeroaselor județe reintrate în scenariul verde, prioritatea maximă trebuie să fie redeschiderea școlii și recuperarea materiei pierdute în pandemie, astfel încât copiii să nu piardă încă un an de școală și să rămână cu lipsuri grave care să le greveze evoluția viitoare“, declară deputatul PSD Arad Mihai Fifor.
Biroul de Presă al PSD Arad
(www.lastradatv.ro vă oferă comunicatul transmis de PSD Arad. www.lastradatv.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)