“Auă nu zece s-au curăţit? Dară cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu fără numai acesta, care este de alt neam?” O întrebare retorică, pur retorică, menită să îi zgândăre pe cei care sub aspect etnic și religios se credeau superiori altora și care, își imaginau în scârboasa lor mulțumire de sine, că li se datorează totul din pricina apartenenței lor la un neam. A ținut lepra cont de faptul că are de-a face cu descendenții lui Avraam, Isaac și Iacob atunci când i-a lovit? A mai contat oare originea lor atunci când se descompuneau împuțindu-se zilnic și strigând: “necurat, necurat” în timp ce cărnurile le cădeau de pe trup? Boala i-a exclus din propria lor comunitate iar la templu nu mai aveau ce să caute, decât ca preoții să le constate vindecarea, ceea ce fără Hristos nu s-ar fi întâmplat.
Dacă Mântuitorul ar fi respectat datinile, obiceiurile și rânduielile, ar fi vindecat doar nouă din zece. Dar, Mântuitorul nostru, cel ce l-a propus învățătorului legii drept model pe samariteanul milostiv, îl vindecă astăzi pe samariteanul căzut sub loviturile tâlhărești ale leprei. „Mergeți de vă arătaţi preoţilor!” Dar despre ce preoți vorbim noi aici? Despre preoții templului din Ierusalim? Cum l-ar fi primit aceștia pe Samaritean și ce ar fi putut să facă pentru el? Să constate vindecarea? Ce folos? Să împlinească rânduitul ritual de vindecare asupra unui om ce ținea de alt neam? Peste poate! Să îl integreze în comunitatea unui Israel pe unul care n-a făcut niciodată parte? Sau să meargă cei nouă iudei la templul din Ierusalim și samariteanul să se ducă la templul de pe muntele Garizim? Dar e și mai înfiorător! Înseamnă că Mântuitorul pune pe picior de egalitate preoția templul lui din Ierusalim cu cea de pe muntele Garizim fără a face distincție de neam și de religie. Dar, că ne place sau nu,cam așa stau lucrurile. Vă aduceți fără îndoială aminte de cuvintele adresate de Isus Samaritencei? Femeie, crede-mă că vine ceasul când nici pe muntele acesta, nici in Ierusalim nu vă veți închina Tatălui….căci vine ceasul și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr. Lui Hristos îi sunt absente criteriile omenești legate de simpatie, antipatie, naționalitate, neam, lege și religie. Dacă i=ar fi păsat de ele, niciunul dintre noi nu s-ar fi bucurat astăzi de mântuirea Dumnezeului nostru. Iar dacă pentru Hristos aceste diferențe nu există, cel care în numele unor ideologii omenești ridică bariere între oameni și fac diferențe acolo unde Dumnezeu însuși nu face, îl trădează pe Dumnezeu, călcând în picioare învățătura și exemplul Mântuitorului. Acolo unde Dumnezeu nu distinge, nici noi nu trebuie să facem diferență, ci dimpotrivă, să îi tratăm pe tot semenii noștri asemenea lui Hristos cu aceeași solicitudine, dragoste și bunătate, să ne abținem de la a pune etichete asupra semenilor noștri, pentru că , cei pe care îi disprețuim, pot să ne dea clasă.
Preot Sorin Seviciu
