Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 97/2005
Polițiștii locali cu atribuții de evidența persoanelor au inițiat, în a doua jumătate a lunii ianuarie a.c., o acțiune pe termen lung de verificare și control al cărților de imobil. De la jumătatea lunii ianuarie s-au verificat 37 imobile în cartierele Aurel Vlaicu, Micălaca, precum și pe B-dul Revoluției, respectiv strada Caius Iacob. În acest an vor fi verificate toate asociațiile de proprietari, cel puțin odată.
Pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, au fost aplicate 13 sancțiuni responsabililor cărților de imobil. Totodată au fost constatate și sancționate 85 de persoane care locuiesc fără forme legale în municipiul Arad. Cuantumul amenzilor aplicate este de 8.440 lei.
Având în vedere constatarea într-un timp scurt a unui număr mare de persoane care locuiesc fără forme legale în municipiul Arad, în scopul evitării măsurilor sancționatorii, DGPL Arad informează cetățenii care au domiciliul sau reședința în municipiul Arad, cu privire la îndatoririle ce le revin conform actului normativ sus-menționat.
Titularul cărții de identitate este obligat să solicite eliberarea unui nou act de identitate în termen de 15 zile de la schimbarea domiciliului (adresa unde persoana fizică declară că are locuința principală).
Reședința este acolo unde persoana fizică declară că are locuința secundară, alta decât cea de domiciliu. Mențiunea privind stabilirea reședinței se înscrie în actul de identitate la cererea persoanei fizice care locuiește mai mult de 15 zile la adresa la care are locuința secundară. Mențiunea privind stabilirea reședinței se acordă pentru perioada solicitată, care nu poate fi mai mare de un an și are valabilitate pe timpul cât persoana locuiește în mod efectiv la adresa declarată ca reședință. La expirarea acestui termen, persoana poate solicita înscrierea unei noi mențiuni privind stabilirea reședinței, dacă locuiește în continuare la adresa respectivă.
De la obligația de a solicita înscrierea în actul de identitate a reședinței sunt exceptate:
– persoanele care locuiesc la o altă adresă decât cea de domiciliu, în interesul serviciului sau în scop turistic;
– persoanele internate într-o unitate sanitară/medicală.
Persoana care găzduiește o altă persoană (proprietarul), în mod neîntrerupt, pe o perioadă mai mare de 30 de zile, are obligația de a anunța poliția sau serviciul public comunitar de evidență a persoanelor din localitatea unde este situat imobilul.
Cartea de imobil se întocmește și se actualizează de către persoana anume desemnată, cu acordul acesteia, de către proprietarul imobilului sau de asociația de proprietari. În cazul asociației de proprietari, responsabilul cărții de imobil este, de regulă, administratorul sau un membru al comitetului executiv al asociației.
Responsabilul cărții de imobil are obligația de a înscrie, pe baza actului de identitate, persoanele care domiciliază sau au reședința în imobilul respectiv (locuiesc în fapt în imobil). Cartea de imobil se întocmește într-un singur exemplar, care se păstrează la responsabilul cărții de imobil.
Persoanele care își schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința la o nouă locuință sunt obligate să ceară înscrierea în cartea de imobil în termen de 15 zile de la mutare.
Persoanele care locuiesc în imobil sunt obligate să prezinte actul de identitate responsabilului cărții de imobil, la solicitarea acestuia, în vederea actualizării cărții de imobil.
La hoteluri și în alte locuri de cazare în comun, înscrierea în cartea de imobil se face la sosire, prin grija proprietarului sau a administratorului acestora, după caz.
(www.lastradatv.ro vă oferă comunicatul transmis de Direcția Generală Poliția Locală Arad. www.lastradatv.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)