Filme pentru copii, în grădina de vară de la cinematograful din Grădiște

Se reiau proiecțiile de filme pentru copii, în grădina de vară de la cinematograful din Grădiște

Proiecțiile de filme pentru copii vor fi reluate, în acest sfârșit de săptămână, în grădina de vară de la Cinematograful din Grădiște, după o pauză de aproximativ un an, cauzată de pandemia de infecții cu virusul SARS-CoV2.

Astfel, cei mici și cei mari sunt așteptați la proiecțiile filmelor „Regele Leu“, vineri, 16 iulie 2021, și „Pinocchio“, sâmbătă, 17 iulie 2021. 

Ambele filme vor începe la ora 21.45 și vor fi precedate de câte o repriză de jocuri muzicale interactive, care va începe la ora 21.30. 

Proiecțiile de filme în aer liber pentru copii sunt gratuite, însă accesul se face pe bază de rezervare la numărul de telefon/WhatsApp 0740.946.821.

Participarea în grădina de vară va fi posibilă cu respectarea măsurilor de protecție și control a infecțiilor, propuse a se aplica pe toată perioada stării de alertă, conform anexei la HNCSU nr 44/7 iulie 2021.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, proiecțiile vor fi reprogramate. 

Proiecțiile de filme în aer liber în grădina de vară de la cinematograful din Grădiște sunt organizate de Centrul Municipal de Cultură Arad.

(www.lastradatv.ro vă oferă comunicatul transmis de Centrul Municipal de Cultură Arad. www.lastradatv.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)