Noaptea Cercetătorilor Europeni revine în Arad!

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad organizatorul principal al evenimentului  din 24 septembrie.

Totul este pregătit pentru 24 septembrie, dată în care, în peste 20 de orașe din România, cercetătorii își dau întâlnire cu publicul.  Aradul este unul dintre aceste orașe. Aici, Universitatea „Aurel Vlaicu” organizează, la fel ca în ultimii 9 ani, ediția 2021 în colaborare cu Atrium Mall, locul în care pasionații de știință se vor întâlnii cu cercetătorii. „Este unul dintre cele mai așteptate evenimente pentru public. Universitatea noastră face parte din acest proiect european de 9 ani și suntem mândrii că putem contribui la promovarea științei” a punctat rectorul UAV, Ramona Lile.

Experimente, noi tehnologii, demonstrații și simulări își așteaptă publicul curios să vadă știința la treabă.

Și pentru că totul trebuie să se întâmple și în spațiul virtual, în data de 25 septembrie, o ediție specială online va putea fi urmărită pe pagina de facebook a evenimentului.

„Ne bucurăm că anul acesta vom fi, din nou, în fața publicului. Îi invităm pe copii, tineri și toți arădenii cu mințile curioase să vină la evenimentul din 24 septembrie, de la Atrium Mall, cu începere de la orele 17.00. Am pregătit surprize pentru această ediție și sunt sigur că întâlnirea, sub această formă, cu știința va fi o bucurie pentru fiecare” a lansat invitația, organizatorul din partea UAV, lect. univ.dr. Viorel Ardelean.

“Ne-a fost dor de interacțiunea directă cu publicul și suntem entuziasmați că anul acesta putem desfășura activități față în față cu vizitatorii, bineînțeles cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță. Însă evenimentul 100% online de anul trecut ne-a arătat că există mulți oameni pasionați de știință, în special tineri, pe întreg cuprinsul țării. Tocmai de aceea pregătim o colecție de ateliere reprezentative pentru toate orașele organizatoare pe care publicul, indiferent de poziția geografică, să le poate viziona pe 25 Septembrie și să poată interacționa cu cercetători din numeroase institute de cercetare, universități și centre de inovație din toate colțurile României.”, au transmis organizatorii evenimentului.

Noaptea Cercetătorilor Europeni se înscrie în seria acțiunilor Marie Skłodowska-Curie, fiind un eveniment ce a atras până acum peste 2 milioane de vizitatori, reușind să inspire următoarele generații de cercetători. Evenimentul oferă oamenilor de știință șansa de a intra în directă legătură cu publicul, iar vizitatorilor ocazia de a descoperi universul științei și oamenii din spatele experimentelor.

(www.lastradatv.ro vă oferă comunicatul transmis de UAV Arad. www.lastradatv.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)