Două actrițe inspirate și o frumoasă poveste despre prietenie. Acestea sunt ingredientele spectacolului pe care cei mai mici dintre iubitorii de teatru îl pot vedea duminică, 17 aprilie, pe scena Trupei Marionete. De la ora 11.00, actrițele Adina Doba și Lenuța Dorobanțu aduc în fața publicului – „Sperietoarea de păsări”, un demers teatral semnat regizoral de Adela Moldovan.
„Părăsită de multă vreme la marginea unui câmp pustiu, Sperietoarea de păsări așteaptă răbdătoare întoarcerea oamenilor. Speranța că va păzi din nou lanul de floarea-soarelui îi dă putere să reziste în frig, ploaie și viscol. Într-o dimineață de primăvară, un pui de barză mititel aterizează din greșeală pe capul Sperietoarei. Între cei doi se leagă îndată o frumoasă prietenie. Aceasta este povestea cu care îi tentăm pe cei mai mici iubitori de istorii cu tâlc.” – spun creatorii spectacolului
Scenografia montării este semnată de Marian Sandu, iar muzica de Lucian Nagy și Ștefan Olariu.
Vă reamintim că biletele, care costă 20 pentru adulți, 10 lei – pentru pensionari și studenți și 5 lei pentru preșcolari și elevi, se pot achiziționa, în limita locurilor disponibile, fie online de pe platforma www.eventim.ro fie prin rezervare telefonică, la numerele de telefon 0357/414.180, 0357/414.181 și 0746.673.691, de marți până vineri, între orele 10.00 – 14.00. Spectatorii care și-au făcut rezervare își vor ridica biletele, de la caseria Sălii Marionete, Str. Episcopiei nr. 15, de marți până vineri între orele 10.00 – 14.00, duminică până cel târziu la ora 10.30. După această oră, rezervările se anulează. Casieria este deschisă de marți până vineri, între orele 10:00 – 14:00, duminică, în intervalul 9:30 – 10.55.
Este recomandată purtarea măștii de protecție.