Sunt eu om al fotbalului , dar evenimentele din ultima vreme din lumea fotbalului arădean , greu le pot înțelege.
Primul și poate cel mai important, nu am înțeles de ce Comitetul executiv al clubului UTA a stabilit această ședință, prin care se urmărea scoaterea celor din SCU din organigrama ONG-ului UTA, chiar cu o oră înaintea debutului meciului UTA-FC Botoșani.
Al doilea lucru m-a frapat când am citit de pe programul de meci componența primilor titulari ai roș-albilor.
Din câte mi-aduc eu aminte, una dintre legile nescrise din fotbal este ” nu se schimbă componența titularilor dacă aceștia au obținut o victorie în meciul precedent”. Această lege nu prea mai este valabilă în zilele noastre, antrenorul folosind jucătorii și în funcție de adversarul pe care îl va întâlni.
Totuși reintroducerea lui Iacob în poartă, după ce Kucher a salvat-o pe UTA cu două meciuri înainte prin intervenții fabuloase la trei șuturi consecutive în ultima parte a partidei, iar la Cluj, a făcut doar o greșeală salvată și aceea de VAR.
Nu-l contest pe Iacob, ba chiar în campionatele trecute am scris deseori lăudând ” triunghiul” defensiv format din Iacob , Benga și Erico, meciuri ce l-au propulsat pe Florin până la lotul național.
A mai făcut greșeli și în meciurile următoare, dar nu l-a înlocuit nimeni în poartă.
Deci, altă nedumerire.
Tot în programul de ieri , a apărut ca titular Marcelo Freitas, deși în ultimele două-trei jocuri , brazilianul a jucat lamentabil. Mișcare lentă, reacții întârziate, pase scurte la adversar, deci toate defectele pe care un brazilian nu ar trebui să le aibă, drept dovadă , el a fost înlocuit și ieri.
Tot nedumerit sunt și de multe postări pe rețele de socializare despre un blat la acest meci.
Cei care au jucat fotbal , știu că un blat nu se poate concretiza în ultmul minut al jocului, doar dacă, respectivul blatist sau jucător la pariuri, face un henț intenționat în suprafața de pedeapsă sau un fault asemănător.
Ieri la meciul UTA- FC Botoșani , în ce a constat blatul? Dacă fluiera Găman mai repede sau dacă același Găman trebuia să acorde vreo lovitură periculoasă în minutele de prelungire ce s-ar fi întâmplat?
Și o ultimă nedumerire și poate cea mai importantă, o reprezintă scandările rușinoase ale oamenilor din galerie. ” Să plece Meszar”.
De acord, să plece, eu tot voi scrie despe partidele UTA-ei, dar vă întreb , dacă pleacă azi Meszar, iar peste câteva zile UTA are meci la Voluntari sau în altă parte, alături de Meszar vor pleca toți din actuala organigramă a ONG-ului, atunci cine se ocupă de meciul cu Voluntari?
Foi de arbitraj, rezolvarea transportului si cazărilor jucătorilor, rezolvarea utimelor transferuri, zecile , sutele de atribuțiuni pe care le au oamenii din jurul lui Meszar. Cine?
Meszar nu va pleca. El împreună cu ceillalți au o mică uzină , numită ONG UTA. Conform legilor , ei nu au voie să aibă la trasul liniilor anuale venit. Ei nu pot vira direct bani de la ei în această uzină, pentru că nu e voie, dar pot face profit. Acest profit trebuie folosit ( cu acte) în procesul de existență a ONG-ului UTA, adică în cumpărarea de jucători, asigurarea de locuințe ( chirii) pentru jucători, antrenori. De asemenea asigurarea de salarii pentru jucători, staff etc. Și nu în ultimul rând ei pot să își aloce bani din venituri pentru salariile angajaților ( președinte, manager, director executiv , contabil etc), dar….repet , la bilanțul final veniturile să nu fie pe plus.
Traiul unui ONG depinde de banii veniți din proiecte, sponsorizări sau donații. Acești bani trebuie să fie folosiți în menținerea ONG-ului în viață.
Mulți nu cunosc aceste legi, chiar și actuala conducere a clubului și cea a SCU , recurg la juriști , la case de avocați, pentru a aduce lămuriri.
Dacă SCU deține marca UTA, de ce nu fac nimic atunci când nu le convine o vânzare de jucător, o cumpărare ?
Chiar în declarațiile lui Claudiu Negru, Sebi Bulumac și chiar și ale lui A. Meszar , citim : ” Nu cunoaștem exact cum stau treburile, dar ne vor îndruma oamenii legii, adică juriștii”.
Atunci închei cu întrebarea: Ai cui ”sclavi” suntem noi? Ai clubului, cei ce îi dau dreptate lui Meszar? Ai celor de la SCU ,cei care susțin înlocuirea actualei conduceri a clubului ? Dar de fapt , ambele tabere sunt ”sclavii” Caselor de avocați.
Ultima nedumerire: Pentru ce atâta vrajbă?
Ioan Hamza