„Niciodată nu regret ce s-a întâmplat și nu aș schimba nimic. Fără să trec prin experiențele ultimilor șase ani, nu aș fi reușit să devin ceea ce sunt astăzi”,
*susține Alexandra Jidoi, studentă BFK a UVVG, după ce și-a pierdut vederea salvând o fetiță de la înec
Fiecare student, fiecare om își are propria poveste. Fiecare individ, indiferent de statutul pe care îl are, își trăiește această poveste cu bune și rele, cu greutăți, eșecuri și succese. Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad poate fi privită, din acest punct de vedere, ca un cuib în care se adună în fiecare an, mii si mii de tineri, veniți cu propriul bagaj de experiențe personale care, aici, la Arad, își scriu un capitol ce îi leagă pe toți: anii studenției.
În mod sigur, trăirile și experiențele fiecărui student sunt unice și din fiecare am avea ceva de învățat. Astăzi însă, ne-am oprit asupra poveștii Alexandrei Jidoi, studentă în anul II la Balneofiziokinetoterapie și Recuperare din cadrul UVVG.
O tânără de 25 de ani, elegantă și simplă, cu o ținută impecabilă, pasionată de masaj. După cum însăși recunoaște, nu este atrasă de masajul de relaxare, cel terapeutic reprezentând o provocare permanentă, dezvoltându-i tinerei, setea de aprofundare a studiului. Alexandra, la aproximativ trei ani de când a început să profeseze în domeniu, susține că simte că acesta este drumul său, că masajul este o practică ce se învață, însă în cea mai mare măsură, este un dar înnăscut.
„ Toată viața mea s-a schimbat în urmă cu șase ani, când, am încercat și reușit să salvez o fetiță de la înec, intervenție ce m-a costat vederea. Am rămas efectiv oarbă… Au urmat intervenții în țară, fără rezultat, și până la urmă, la o clinică privată din Italia, am reușit să îmi redobândesc vederea, într-un procent semnificativ, la unul dintre ochi. Pentru al doilea, aștept ca evoluția tehnologiei în domeniu să avanseze încât să pot vedea vreodată și cu celălalt ochi”, își relatează Alexandra povestea cu o seninătate debordantă.
Întrebată dacă nu cumva prețul plătit a fost cam mare, tânăra noastră studentă a spus ferm: „NU! Niciodată nu aș putea spune asta. Niciodată nu regret ce s-a întâmplat și nu aș schimba nimic. Fără să trec prin experiențele ultimilor șase ani, nu aș fi reușit să devin ceea ce sunt astăzi. Mă bucur din suflet că am putut salva fetița respectivă, iar eu să îmi descopăr această pasiune care mă fascinează și mă determină să învăț tot mai mult, să mă perfecționez în domeniu. Nu m-am gândit vreodată că aș fi interesată de masaj. Povestea a început însă, odată cu pierderea vederii. Aveam prieteni care mă vizitau adesea și petreceau ore alături de mine, pentru a-mi fi alături. În timpul acela, am început să îi masez. Din plictiseală. Azi așa, mâine așa, până când ei au început să mă întrebe dacă realizez ce fac și cât de bine fac. Credeam ca glumesc, dar ei vorbeau cât se poate de serios, ca dovadă, în următorul an, mi-au plătit un curs de masaj”.
Așa a arătat, în câteva cuvinte, întâlnirea dintre Alexandra și activitatea ce avea să-i schimbe traiectoria în viață. A început cursul profesional și înainte cu aproximativ 4 luni de absolvire, a participat la primul concurs de profil, susținut la nivel regional pentru începători. „Am luat locul III. M-a ambiționat foarte tare. Aveam colegi care lucrau de 1 an, un an jumate, iar eu aveam experiență zero aș putea spune, făcând practică doar pe familie și prieteni. Atunci am decis să aprofundez studiul”.
Tânăra maseur a ajuns să lucreze cu cazuri tot mai dificile, la ora actuală între pacienții săi predominând cazurile de cifoză, scolioză, spondiloză cervicală și drenaj limfatic. „Cazurile sunt foarte diferite și lucrez cu toate categoriile de vârstă. Cel mai tânăr pacient are 3 anișori, iar cel mai în vârstă, 87 de ani. Sunt multe afecțiuni profesionale, boli degenerative, însă mă bucur că oamenii le oferă atenție încă din fază incipientă și atunci rezultatele sunt extraordinare”.
A avut și cazuri care au influențat-o într-o oarecare direcție.
„Un caz care m-a marcat în mod deosebit este cel al unui fost fotbalist la UTA. Francez de origine, tânărul venise la mine după o intervenție chirurgicală a ligamentelor anterioare încrucișate . Vorbind doar franceză, comunicarea era deficitară și nici fizic nu reușeam să înaintez cum ar fi trebuit în recuperare. M-am înscris la facultate și nu înțelegeam unde ar fi problema. Era de fapt o problemă neurologică, pe care am conștientizat-o cu sprijinul profesorilor. Știam problema dar nu știam cum să o rezolv. Așa că am început să sun la traineri din străinătate și în final am reușit. E fascinant să înveți, să cunoști cât mai mult. Sunt mai mult decât mulțumită cu alegerea făcută de a mă înscrie la UVVG și sper ca pe viitor să urmez și masteratul și chiar doctoratul în domeniu. Structura programului mi se pare foarte bună. Se învață mult și temeinic. Desigur, dacă vrei să înveți! Și avantajul nostru aș putea spune că este acela de a face multă practică. Ai nevoie de noțiunile teoretice, dar fără practică nu reușești să te perfecționezi”, apreciază Alexandra, studenta BFK a UVVG.
Anul trecut, Alexandra a participat la alte competiții, mai precis un concurs național, și unul internațional, ambele susținute la Sibiu, unde a ocupat locul III, respectiv IV în clasament. Anul acesta urma să participe la o alt eveniment internațional, însă examenele sesiunii universitare nu i-au permis acest lucru. „Pentru mine, școala este prioritară acum. Nu îmi permit să pierd o zi ce mi-ar putea îmbogăți bagajul de cunoștințe. Nu e ușor uneori, întrucât vin la cursuri și nu am nici o absență, de la școală adesea nici nu apuc să mănânc și merg direct la salon unde am ședințe până seara. Mai intervine și problema vederii, în sensul că uneori, pe fondul oboselii, îmi fuge parcă imaginea și nu mai văd, însă am colegi și profesori care mă susțin și mă ajută în perioadele critice”.
Urmează cursurile unei facultăți deloc ușoare, frecventează cursuri extra curriculare de perfecționare în domeniu, are un salon de masaj, muncește de dimineață și până târziu în seară și se bucură de fiecare element ce o înconjoară.
Cu zâmbetul pe buze, cu un optimism debordant, Alexandra consideră că: „Problemele vin. Important e să le luăm așa cum vin și să le facem față. Nu trebuie să ne lamentăm, nu avem voie să ne plângem, să căutăm vinovați. Nici pe departe. Trebuie să căutăm soluții și să mergem mai departe în a ne atinge scopul. Iar scopul meu este acela de a deveni tot mai bună în profesia mea!”
O lecție de viață!
SURSA UVVG ARAD