„Ziua Porţilor Deschise”, cu prilejul Zilei Europene a Justiţiei Civile, la TRIBUNALUL ARAD

          Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Tribunalului Arad este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Vineri, în data de 25 octombrie 2024, Tribunalul Arad împreună cu Judecătoria Arad, au organizat evenimentul intitulat „Ziua Porţilor Deschise”, cu prilejul Zilei Europene a Justiţiei Civile.

Ziua Europeană a Justiţiei Civile este celebrată în întreaga Europă în fiecare an, la data de 25 octombrie, începând cu anul 2003, la iniţiativa Consiliului Europei şi a Uniunii Europene, cu scopul de a aduce în atenţia publicului european a modului de funcţionare a organelor judiciare.

Cele două instituţii au primit aproximativ 500 de persoane care şi-au manifestat interesul de a cunoaşte modul de funcţionare a sistemului judiciar.

Principalii vizitatori au fost elevi de la Liceul Teoretic „Adam Muller Guttenbrunn”  şi de la Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” Arad, aceştia fiind însoţiti de cadre didactice.

Vizitatorilor le-au fost oferite informaţii referitoare la organizarea sistemului judiciar din România, profesiile juridice, circuitul unui dosar şi etapele procesuale până la soluţionarea unei cauze.

Această manifestare are ca scop aprofundarea cunoştinţelor cetăţenilor despre modul de funcţionare a justiţiei  şi stabilirea unor relaţii de încredere între cei care  înfăptuiesc justiţia şi justiţiabili.

Tot în contextul celebrării Zilei Europene a Justiţiei Civile, pentru a aduce justiţia mai aproape de cetăţeni, în data de 18 octombrie 2024, Tribunalul Arad a găzduit spectacolul de teatru intitulat „AI MEI ERAU SUPER!”, susţinut de Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, în cadrul proiectului teatral intitulat P.A.C.T. – Proiect de activare culturală prin teatru a clădirilor monument istoric, un scenariu colectiv bazat pe întâmplări reale ale actorilor din distribuţie, iar în data de 22 octombrie 2024 Tribunalul Arad a găzduit lansarea la Arad a cărţii „DINCOLO DE PORŢILE RUŞINII”, ce poartă semnătura domnului TUDOR MARIAN – fost şef al Arestului Central, Bucureşti.

                                                     Cu deosebită consideraţie,

                                        Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Arad

                                                  Preşedinte Virgiliu Flavius Bradin