În scopul evitării aplicării măsurilor sancționatorii, polițiștii locali cu atribuții de control comercial din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad informează agenții economici asupra obligației acestora de a se autoriza, conform prevederilor HCLM Arad nr. 192/2017 privind Regulamentul de desfășurare a activităților comerciale și al piețelor în municipiul Arad, pentru desfășurarea următoarelor activități:
– închirierea/subînchirierea bunurilor imobiliare proprii, conform codului CAEN 6820;- administrarea imobilelor pe bază de comision sau contract, conform codului CAEN 6832;
– închiriere și leasing cu autoturisme și autovehicule rutiere ușoare, conform codului CAEN 7711;
– închiriere și leasing cu mașini și echipamente de birou (inclusiv calculatoare), conform codului CAEN 7733;
– închiriere și leasing cu bunuri recreaționale și echipament sportiv, conform codului CAEN 7721;
– închirierea de casete video și discuri (CD-uri, DVD-uri), conform codului CAEN 7722;
– închiriere și leasing cu alte bunuri personale și gospodărești, conform codului CAEN 7729;
– închiriere și leasing cu echipamente de transport aerian, conform codului CAEN 7735.Pentru obținerea autorizației de funcționare eliberată de Primăria Municipiului Arad, agenții economici cu acest profil de activitate trebuie să depună dosarul de solicitare a autorizării la Serviciul Transport Public Local, Autorizare Activități Economice, în termen de 90 de zile de la data deschiderii punctului de lucru la Oficiul Registrului Comerțului, dovedit în condițiile legii.