Există trei bogați diferiți care își flendură mizerabila lor existență, reală, ticluită sau paravolicească prin pildele și istorisirele Mântuitorului nostru. Tânărul bogat, bogatul nemilostiv și bogatul nebun. Dacă soarta primului dintre ei, personaj real pentru că a stat de vorbă cu Isus, rămâne în coadă de pește, ceilalți doi, printre care și bogatul nostru, nu mai puțin real deși anonim, sunt osândiți fățiș. Dacă citim cu atenție paginile Sfintei Scripturi, niciunul dintre ei nu își cunoaște prăbușirea doar din pricina bogăției. Dacă în Vechiul Testament, bogăția era considerată unul dintre semnele cele mai evidente ale binecuvântării lui Dumnezeu, greu de crezut că peste noapte s-ar fi putut transforma în pricină de pierzanie. Totuși, bogăția poate afecta percepția omului asupra realității, îi poate influența fundamental opiniile, gândirea și alegerile. Tânărul bogat era extrem de sigur de sine, siguranță datorată în bună măsură averii. Pe de altă parte avea o încredere nemăsurată în neprihănirea oferită de respectarea pur formală a legii. ca și când prin lege ne-am mântui și nu prin harul și prin sângele lui Hristos.
Cel de al doilea, bogatul nemilostiv a fost precipitat în infern de propria-i nepăsare în fața suferinței semenilor săi și în mod particular a unuia în carne și oase pe care îl cunoștea și după nume și care se stingea la poarta casei sale. Cel sătul nu crede celui flămând. Nu era orb, dacă ar fi fost orb nu l-ar fi recunoascut pe Lazăr odată ajuns la ananghie. Și tocmai de aceea păcatului lui a rămas, însoțindu-l în veșnicia scârbei și a suspinării, unde focul nu se stinge și viermele nu doarme. Iar cel de al treilea, care ar putea să fie un simplu personaj literar ticluit pentru a închipui dorința noastră desfrânată de într-avuțire, cuprins de febra chivernisirii și transformării bunurilor pământești în comori, asemenea lui Midas care își dorea ca orice atinge să se preschimbe în aur, își ducea veacul de parcă avuția i-ar fi garantat eternitatea. Am putea crede că evanghelia de astăzi nu ne privește pe toți pentru că nu suntem bogați. În realitate, fiecare dintre noi poate avea ceva în comun cu unul dintre cei trei, lăsând la o parte averea. Putem fi legaliști și infatuați, putem fi nepăsători, vanitoși și iubitori de plăceri, putem fi de asemenea zgârciți, cărpănoși și nebuni. Pe scurt, în afară de avere, avem orice ne poate asigura un pașaport spre iad. Poate că nu o ducem teribil de bine cu banii. Situația noastră economică poate fi precară, cu toate acestea fiecare dintre noi, dacă e cinstit cu sine însuși, poate găsi cel puțin zece oameni mai săraci decât el, dacă nu cumva o sută sau o mie. Iar nepăsare ucide. Nu-l ucide doar pe Lazăr care moare de foame, ci ne duce sufletul la pierzare. Atunci va zice celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; Străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti mai mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică.
