În ultimele șapte zile, jandarmii arădeni au desfășurat 574 misiuni de ordine publică, pază și protecție instituțională și pază transporturi speciale, pe timpul cărora au fost constatate 187 fapte de natură contravențională și 17 fapte de natură infracțională, constatate atât independent cât și în cooperare cu Poliția.
O prioritate a reprezentat desfășurarea de acțiuni cu caracter preventiv pentru responsabilizarea populației cu privire la respectarea măsurilor de protecție sanitară, în zonele aglomerate, piețe, parcuri, în mijloace de transport în comun și în alte zone de interes operativ. Pe acest segment au fost constatate 171 fapte de natură contravențională, sancționate cu amenzi în valoare de 24.750 lei. Din cele 171 sancțiuni contravenționale, 117 au fost avertismente scrise.
De asemenea, jandarmii au constatat fapte de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, fiind aplicate 16 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 4.400 lei.
Jandarmii arădeni au întocmit actele necesare începerii urmăririi penale în cazul a trei infracțiuni constatate pe timpul misiunilor executate: două pentru deținere substanțe interzise și una pentru folosirea materialelor pirotehnice fără drept, și au acordat sprijin la constatarea a 14 infracțiuni pe timpul misiunilor desfășurate în cooperare cu Poliția, în sistem integrat prin patrule mixte.
Săptămâna trecută, Jandarmeria Arad a asigurat măsurile de ordine și siguranța participanților la protestele care au avut loc în municipiul Arad, unde permanent echipele de dialog au adus la cunoștința participanților prevederile legale în vigoare precum și consecințele nerespectării acestora.
În urma analizării imaginilor operative, până în prezent, au fost identificate 81 persoane care nu au respectat prevederile legale în vigoare, drept urmare acestea au fost sancționate contravențional cu amenzi și avertismente scrise. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 8.850 lei.
Totodată a fost identificată o persoană, participantă la protest, care a folosit materiale pirotehnice. În acest caz, jandarmii au întocmit actele necesare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept’’, în conformitate cu Legea 126/1995, privind regimul materialelor explozive.
În continuare se vor analiza imaginile operative pentru identificarea tuturor persoanelor care au încălcat prevederile legale în vigoare. De asemenea Jandarmeria Arad va asigura condițiile de siguranță pentru exercitarea dreptului constituțional la liberă exprimare și va urmării permanent respectarea prevederilor legale în vigoare.
(www.lastradatv.ro vă oferă comunicatul transmis de IJJ Arad. www.lastradatv.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)