Avocatul arădean Cătălin Mihalache a fost desemnat secretar general adjunct al Camerei Deputaților. Membru fondator al USR Arad, Cătălin Mihalache s-a remarcat prin implicarea în viața civică a municipiului nostru și ulterior în cea politică.
Parcursul său profesional a început cu poziția de consilier juridic în cadrul Ministerului de Finanțe, după care a continuat cu activitatea de avocat în Baroul Arad, unde ocupă în prezent o poziție în organul de conducere.
Pe lângă activitatea profesională, Cătălin Mihalache s-a implicat în zona civică, făcând parte din Mișcarea Arădeană. El este avocatul care, alături de membrii asociației, a atacat în instanță și a reușit desființarea deciziei primarului de atunci al Aradului, Gheorghe Falcă, prin care erau interzise adunările publice în zona centrală a municipiului.
Ulterior, s-a alăturat Uniunii Salvați România, ca membru fondator al filialei Arad. A fost reprezentantul USR în majoritatea Birourilor Electorale ocazionate de organizarea de alegeri, începând cu 2016. În prezent, face parte din Comisia Națională de Arbitraj a partidului.
În structurile parlamentare, își propune să contribuie la modernizarea și eficientizarea activității Camerei Deputaților.
- proprietate.
(www.lastradatv.ro vă oferă comunicatul transmis de USR PLUS Arad. www.lastradatv.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)