Drumul Mâsca-Măderat-Arăneag evoluează accelerat

Lucrările la drumul Mâsca-Măderat-Arăneag evoluează în mod constant,
acum modernizarea ajungând la 70%. Drumul are lungimea de 11,6 km. Valoarea
lucrărilor este de aproximativ 36 de milioane de lei, iar termenul de execuție este
de 22 de luni. Lucrarea este în termen, urmând să fie finalizată cel târziu până în
toamnă. Finanțarea este asigurată prin Programul Național de Investiții „Anghel
Saligny”.
„Ne dorim o lucrare de calitate, care să confere acestei zone un plus de
mobilitate, ca prim obiectiv, dar și un acces mai rapid pentru turiști, în zona de
agrement Căsoaia. Avem investiții importante în zonă, în tabăra școlară, dar și în
parcul de sculptură. Revitalizăm întreaga zonă, iar modernizarea drumului
reprezintă un prim și important pas în realizarea acestui obiectiv”, a declarat Iustin
Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Drumul județean Mâsca-Măderat-Arăneag este o prelungire a proiectului
amplu Pâncota-Târnova-Buteni, prin care Consiliul Județean a modernizat ruta
către Căsoaia și către stațiunea Moneasa. Din Buteni, drumul se bifurcă înspre
Moneasa, respectiv Gurahonț, ambele tronsoane fiind deja modernizate, la rândul
lor, de către Consiliul Județean Arad.

COMUNICAT CJ ARAD