Dacă din punct de vedere strict juridic dragostea, bunătatea, generozitatea și abnegația nu valorează mai nimic, sub aspect etic și moral sunt virtuți, iar din perspectivă creștină nu sunt simple opțiuni ci obligații. Există, în fapt, două drepturi esențiale ale omului care nu derivă din elucubrațiile Revoluției franceze, două drepturi care nu rezultă din ratificarea unor tratate internaționale ci țin de natura umană, sunt inerente firii noastre create după chipul și asemănarea lui Dumnezeu: dreptul la viață și dreptul la proprietate.
Există o precedență logică și metafizică a dreptului la viață față de cel de proprietate, întrucât nu trăim pentru a poseda bunuri, ci posedăm bunurile noastre pentru a trăi. Menirea proprietății private este de a ne asigura viața. Dar, odată ce un lucru îmi aparține de drept, pot dispune de el după bunul meu plac, cel puțin din din punct de vedere legal. Din punct de vedere juridic, bogatul nebun nu se face vinovat de nimic. O fi voind el să își dărâme hambarele și să construiască altele noi de la zero pentru a-și chivernisi averea. N-o fi având el nimic de împărțit cu nimeni nici de dat cuiva ceva, chiar ar putea să dea foc grânelor strânse, sub aspect strict legal nu s-ar face vinovat de nimic, e dreptul său de proprietar. Sub aspect moral însă, lucrurile stau altfel. Omul este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, iar unul dintre atributele esențiale ale Creatorului nostru este bunătatea care ar trebui să emane, să radieze din cei răscumpărați prin sângele lui Hristos ca o mărturie a harului și a mântuirii. Și, fiind uniți de aceeași natură plăsmuită și asumată de Dumnezeu pentru noi oamenii și a noastră mântuire, ne revine obligația de a menține și de a întreține din ceea ce ne prisosește, viața fraților noștri prin natură și har, acest mare dar al vieții pe care îl împărtășim cu ei și care derivă dintr-alt atribut al lui Dumnezeu care este Viu. În numele și în virtutea comuniunii de natură și de har cu Fiul lui Dumnezeu și cu aproapele noștru, bunătatea și generozitatea ar trebui să devină mai mult decât o opțiune, mai mult decât o obligație, ar trebui să devină pentru noi o a doua natură. Așa cum cel născut din veșnicie pentru a intra în comuniune cu noi a asumat natura noastră umană, și noi la rândul nostru trebuie să încercăm să asumăm ceea ce ne este accesibil în natura divină, pornind de la dragoste și bunătate…Preot Sorin Seviciu
