Fifor: PSD cere guvernului să testeze și să țină școlile deschise

Propunerea ministrului Educației de a lua ca referință ziua imediat următoare după trecerea în jos sau în sus a
pragului de 1 la mie, pentru redeschiderea sau închiderea școlilor aduce și mai multă impredictibilitate în
sistemul de învățământ.
“PSD cere guvernului să testeze și să țină școlile deschise indiferent de rata de incidență! Sunt teste
rapide non invazive nazale aprobate deja de Agenția Națională a Medicamentului care pot fi folosite
pentru testarea elevilor și profesorilor. Nu mai pedepsiți copiii. Nu condamnați o întreagă generație de
elevi! 
Săptămâna trecută, vineri, la prânz, ministrul Sorin Câmpeanu spunea că ziua de vineri va rămâne
ziua de referință pentru începerea sau redeschiderea școlilor. Toți părinții și-au făcut planuri în funcție
de acest anunț. Dar pe seară, ministru a întors totul pe dos, anunțând că deciziile se vor lua de pe o zi pe
alta! Ce să mai înțeleagă părinții și profesorii?
Dacă noua decizie a ministrului Câmpeanu va intra în vigoare profesorii nu vor mai ști din timp dacă a
doua zi vor preda la școală sau în regim online, iar părinții vor afla de pe o zi pe alta dacă își vor duce
sau nu copilul la școală. Ce să facă cu acești copii? Nu îi pot duce la bunici, nu îi pot lăsa acasă, nu știu
dacă vor merge sau nu la școală în ziua următoare!
PSD cere Guvernului să termine imediat cu această bătaie de joc la adresa elevilor, a părinților și a
profesorilor! În loc să rezolve problemele, Guvernul le complică și mai mult! Este un haos generalizat.
O lipsă totală de logică, de rațiune, de fundamentare pentru aceste decizii absurde!
Guvernul să termine cu această prostie cu rata de 1 la mie sau cu alți indicatori pe care îi scoate  sau îi
ascunde în joben, cum au făcut și cu decesele de covid! Oricum, nimeni nu mai crede în datele pe care le
comunică Guvernul! Au mințit prea mult și au ascuns prea multe date ca să vă mai creadă cineva!”,
declară deputatul PSD Arad Mihai Fifor.
Biroul de Presă al PSD Arad

(www.lastradatv.ro vă oferă comunicatul transmis de PSD Arad. www.lastradatv.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)