Dacă e duminică, e timpul poveștilor spuse de actorii Trupei Marionete.
Spectacolul pe care îl puteți urmări, cu mic cu mare, online, pe platforma
www.eventim.ro , duminică, 11 aprilie, de la ora 11.00, este „Greuceanu”. Este
vorba despre o adaptare după Petre Ispirescu, în regia lui Gabriel Apostol, cu
scenografia semnată de Oltea-Clara Dărângă și muzica – de Dan Bălan.
Distribuția îi reunește pe: Oana Rogojină, Lenuța Dorobanțu, Sorin Dorobanțu,
Mircea Moș și Loredana Alexandrescu.
„Şi dacă într-o dimineaţă Soarele n-ar mai răsări şi Luna ar dispărea de pe cer,
cine ar îndrăzni să le caute şi unde? Cât curaj ar trebui să ai ca să smulgi Luna şi
Soarele din ghearele zmeilor? Ce prieteni buni cu care să te sfătuieşti înainte de
a pleca în aventură şi ce ochi albaştrii să-ţi lumineze gândul atunci când
întunericul te împresoară? Toate aceste întrebări şi altele încă, îşi găsesc
răspunsul în Povestea lui Greuceanu, viteazul născut din dorinţa noastră de eroi.
Astăzi mai mult ca oricând, tinerii noştrii spectatori, au nevoie de modele, iar
poveştile noastre abundă în eroi nobili şi demni. Poate că ar trebui să-i
cunoaştem mai bine şi atunci Soarele ar răsări în fiecare dimineaţă.” – spun
reprezentanții Trupei Marionete
Vă reamintim că biletul costă 20 de lei. Pentru a intra în posesia lui trebuie să
accesați platforma www.eventim.ro., să alegeți spectacolul pe care doriți să îl
vizionați și numărul de bilete. După finalizarea comenzii, veți primi pe mail, un
cod de acces. Biletele pot fi cumpărate cu până la 30 de minute înainte de
începerea difuzării spectacolului. După acest moment, vânzarea se oprește, iar
spectatorii vor primi pe mail, un link pe care îl pot accesa cu codul înscris pe
bilet. Linkul de vizionare este activ vreme de 24 de ore, astfel încât, puteți viziona
spectacolul oricând în acest interval.
(www.lastradatv.ro vă oferă comunicatul transmis de TCIS Arad. www.lastradatv.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)