Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a avut o întâlnire cu omologul său din judeţul Timiş, Alin Nica, subiectul fiind unul foarte sensibil pentru infrastructura rutieră a celor două judeţe: controlul tonajului la maşinile cu gabarit care folosesc drumurile judeţene.
„Am stabilit astăzi, cu președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, măsuri pentru înăsprirea controlului tonajului mașinilor care transportă balast și alte încărcături pe drumurile județene dintre Arad şi Timiș. Ne-am întâlnit în localitatea Alioş şi am revăzut starea drumurilor modernizate, dar afectate de mașinile de mare tonaj ale transportatorilor care nu respectă restricțiile”, a afirmat Iustin Cionca.
Anul trecut Consiliul Judeţean Arad a dat sute de amenzi, însă fenomenul nu a putut fi stopat. Drumurile se degradează vizibil din cauza acestui flagel, iar în Timiş situaţia este şi mai gravă: se crapă pereţii caselor din localităţile tranzitate de maşinile cu mare tonaj.
„Anul acesta stabilim un set de măsuri împreună cu colegii din Timiș, să acționăm concertat pentru protejarea investițiilor și a proprietăților cetățenilor”, a completat Iustin Cionca.
La întâlnire au participat reprezentanţi ai celor două consilii judeţene, dar şi primari şi viceprimari din cele două judeţe.
(www.lastradatv.ro vă oferă comunicatul transmis de CJ Arad. www.lastradatv.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)