Ioan Crişan: „Peste câţiva ani Aradul şi Vladimirescu vor avea împreună o centură ocolitoare”

Centura de Sud-Est a Aradului, proiect gândit în urmă cu câţiva ani
pentru a închide inelul de centură al municipiului şi pentru a scoate
traficul greu şi de tranzit din Vladimirescu, este tot mai aproape de
realizare. Potrivit consilierului judeţean liberal Ioan Crişan, fostul primar
al comunei Vladimirescu, în câţiva ani Aradul şi Vladimirescu vor avea
împreună o centură ocolitoare.
Proiectul a cărui valoare estimată este de 38 de milioane de euro
prevede pod peste Mureş şi pasaj peste calea ferată.
„Începuturile proiectului au fost în urmă cu şase-şapte ani, când
eram primarul comunei Vladimirescu. Atunci, Primăria a dat teren
în compensaţie proprietarilor unui drum care trece prin fostul
Combinat Chimic Vladimirescu, drum care are legătură directă cu
DN 7. A urmat apoi un vot în Consiliul Local Vladimirescu şi în
Consiliul Judeţean pentru a trece acel drum în patrimoniul
Consiliului Judeţean, pentru a se putea realiza proiectul. De la
intersecţia cu DN 7, şoseaua de centură va continua spre Mureş în
paralel cu digul, venind spre Arad şi va trece Mureşul între
Sânicolau Mic şi Fântânele, unde se va construi un pod, făcând
apoi joncţiunea cu autostrada. Fondurile europene au fost
aprobate, astfel încât în următorii ani Aradul şi Vladimirescu vor
avea împreună o centură ocolitoare”, a declarat Ioan Crişan.
Centura de Sud-Est va avea o lungime de aproximativ 11 km și va
închide inelul de centură din jurul municipiului Arad, care va deveni
astfel primul municipiu din România cu șosea de centură integrală.

17.06.2021 Departamentul de Comunicare al PNL Arad

(www.lastradatv.ro vă oferă comunicatul transmis de PNL Arad. www.lastradatv.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)