BULETIN INFORMATIV
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor medical calificat, au gestionat in acest sfârșit de săptămână (25.11-27.11.2022) 88 de intervenții în situații de urgență.
Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând în cazul a 74 de solicitări.
Salvatorii au intervenit prompt pentru stingerea a 3 incendii izbucnite la case/anexe precum și în alte 11 misiuni în sprijinul comunităților cum ar fi: asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, verificarea concentrației de oxigen din secțiile ATI, recunoașteri în teren și exerciții.
Totodată, în acest sfârșit de săptămână inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Vasile Goldiș” al judeţului Arad au desfășurat acțiuni de control inopinate la operatori economici din municipiul Arad.
Verificările au vizat obiective cu aglomerări de persoane iar scopul principal urmărit a fost acela al respectării numărului maxim de utilizatori, accesibilitatea căilor de evacuare, precum și respectarea altor măsuri de siguranță și prevenire împotriva incendiilor.
În urma acțiunilor de control desfășurate la 11 operatori economici, au fost aplicate 10 amenzi contravenționale în cuantum total de 66.000 de lei, precum și 14 avertismente.
Principalele nereguli constatate au fost:
- Utilizarea mijloacelor de primă intervenție (stingătoare) cu termenul de valabilitate expirat;
- Utilizarea instalațiilor electrice cu deficiențe sau improvizații;
- Blocarea principalelor căi de evacuare și de intervenție;
-Nerespectarea prevederilor Legii 349/2002 modificată cu Legea 15/2016 privind fumatul în spații publice închise.
-Funcționarea fără autorizație de securitate la incendiu.
De asemenea, vă reamintim faptul că în sezonul rece riscul producerii incendiilor la locuințe este ridicat. Numai în acest sfârșit de săptămână pompierii arădeni au intervenit pentru lichidarea a 3 incendii izbucnite la case/anexe care au avut ca sursă de aprindere coșul de evacuare a fumului necurățat sau amplasat necorespunzător față de materialele combustibile.
Aceste evenimente neplăcute pot produce atât pagube materiale însemnate cât și pierderi de vieţi omeneşti.
Pompierii arădeni vă recomandă să respectați câteva măsuri esențiale pentru a reduce acest risc, astfel:
❗️Evitați improvizațiile la nivelul instalațiilor termice și electrice și efectuați verficări periodice ale acestora, cu personal specializat.
❗️Verificaţi coşurile de evacuare a fumului, reparaţi-le, izolaţi-le termic şi curăţaţi-le periodic.
❗️NU alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor (sau din aceeaşi priză) în acelaşi timp.
❗️NU utilizați substanțe ușor inflamabile (benzină, motorină) pentru aprinderea focului.
❗️Instalați detectoare de fum, pentru a reduce riscul de a deveni victime ale incendiilor din locuințe.
❗️Interziceţi jocul copiilor cu focul.
(lastradatv.ro vă oferă integral comunicatul transmis de ISU Arad. lastradatv.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)