O întreagă bibliotecă pe telefonul tău mobil!

Când spui bibliotecă, primul gând te poate duce la carte în formatul său clasic. Însă generațiile se schimbă, lucrurile sunt într-o continuă transformare, iar noile tehnologii devin parte din viața noastră.
De aceea, afirmația de mai sus stă sub semnul relativului. Pentru alții biblioteca poate însemna și un format electronic. „Biblioteca Județeană «Alexandru D. Xenopol» Arad devine, începând de astăzi, cred că prima bibliotecă județeană din țară care dispune de o aplicație modernă și funcțională pentru telefoanele mobile.

Venim astfel în întâmpinarea cititorilor, punându-le la dispoziție întreaga noastră bibliotecă digitală, mai ales că am reușit, după cincisprezece ani de muncă, să definitivăm și reperele monografice ale tuturor localităților din județul nostru. Biblioteca Județeană «Alexandru D. Xenopol» Arad, de câțiva ani încoace se adaptează continuu acestor noi tendințe și cerințe, astfel că
Biblioteca… digitală se îmbogățește cu conținut în fiecare zi. Iar condițiile sanitare nefericite prin care trecem au fost pentru noi, deopotrivă și o provocare, dar și o oportunitate de a interacționa cu publicul, respectând distanțarea socială. Astfel cititorii pot fi în siguranță și doar la un click…distanță de noi“, punctrează dr. Doru Sinaci, directorul instituției.
AplicațiA pentru mobil a fost concepută pentru a integra serviciile online ale bibliotecii în experiența specifică pe care o oferă folosirea dispozitivelor mobile, din punct de vedere funcțional dar și vizual.

Ea reunește sub aceiași interfață conținutul mai multor paginii web ale bibliotecii:
• Website-ul oficial (bibliotecaarad.ro) cu articole și știri despre activitățile și evenimentele bibliotecii
• Biblioteca digitală (digital.bibliotecaarad.ro), unde pot fi accesate cărți și documente digitizate
• Catalogul online (catalog.bibliotecaarad.ro), unde pot fi căutate titlurile din colecțiile fizice ale bibliotecii
• Harta cu monografii (bibliotecaarad.ro/monografii), unde pot fi accesate monografiile tuturor localităților din județul Arad
Pe lângă accesul la cele de mai sus, aplicația pentru mobil oferă două noi servicii sau funcționalități:
“Întreabă un bibliotecar” – suport live prin intermediul chat-ului și “Recomandă o carte” o modalitate de a semnala apariții editoriale noi sau titluri care nu se găsesc în colecțiile bibliotecii.
Din punct de vedere tehnic, aplicația pentru mobil folosește tehnologia recentă Progressive web app (PWA) și necesită conexiune la internet (date mobile sau wireless). Aceasta poate fi instalată pe dispozitivele mobile care rulează sistemul de operare Android și iOS accesând adresa https://app.bibliotecaarad.ro .
Cum se instalează? Deschide Google Chrome și tastează pp.bibliotecaarad.ro în bara de adrese. După ce aplicația se încarcă, în partea de sus a ecranului se găsește butonul pentru instalare.
Menționăm că aplicația pentru mobil nu necesită permisiuni speciale pentru instalare. Aplicația poate fi instalată folosind și alte browsere (de exemplu, Mozilla Firefox sau Safari) activând opțiunea „Add to home screen” („Adaugă pe ecranul Acasă”) sau „Install” din meniul browserului.

BIROUL DE PRESĂ AL BIBLIOTECII A.D. XENOPOL ARAD