Teatrul de vară – PROGRAM LUNA AUGUST

Stagiunea Teatrului de Vară continua în curtea Centrului Cultural Județean Arad (str. Gheorghe Barițiu nr. 16) și în luna august, în fiecare miercuri seara, de la ora 20.00. 

4 august, ora 20.00

BATMAN IN LOVE

Adaptare după piesa “Groapa cu nisip” de Michal Walczak 

Distribuția: Rodica Pașca și Ștefan Mohor

Scenografie: Romulus Boicu

Adaptare și regie: Ana-Ioana Macaria

Sinopsis 

Într-un anotimp al iubirii și renașterii, un spectacol despre iubire, despre prima iubire. Un spectacol ce își dorește să ne întoarcă în timp – un refugiu  într-o lume mai pura, cu urma de zâmbet a privirii de azi.

Prima iubire e ca o primă urmă de pas în zăpada proaspăt căzută. Puțini, foarte puțini rămân cu ea pentru toată viața. De cele mai multe ori zăpada se umple de urme de pași amestecați și noi trăim cu nostalgia zăpezii neatinse sau uităm. Cu prima iubire începe maturizarea, timpul începe să curgă. Un spectacol despre timp și timpurile iubirii. 

11 august, ora 20.00

1919 – MISIUNE REGALĂ

Un spectacol de și cu Liana Ceterchi

Sinopsis 

„1919 – Misiune regală” dezvăluie activitatea diplomatică a Reginei Maria la Conferința de pace de la Paris și în turneul ei din Anglia. Așa cum în timpul Marelui Război, Regina Maria și-a dus bătăliile cu săracia, tifosul exantematic, cu foametea și cu inerția unor miniștri, pentru a ține cât mai departe „dezastrul final în ciuda crescândului nenoroc”, tot așa la Paris, ajunsă neoficial, îți pune în mișcare toată energia și „popularitatea imensă pe care și-o câștigase în timpul războiului”, pentru a pleda cauza României, pentru respectarea promisiunilor făcute României, atunci când a intrat în război, de partea Antantei, în 1916.

18 august, ora 20.00

EXTRACONJUGAL – PREMIERĂ

După Hot Lovers, de Niel Simon

Cu: Andreea Mateiu și George Constantinescu

Regia: George Dogaru

Sinopsis 

Barney Cashman, un bărbat însurat, gentil și fără experiență în adulter, vrea să se alăture revoluției sexuale înainte de a fi prea târziu.

Barney Cashman are puțin peste 40 de ani, o căsnicie frumoasă, doi copii și o afacere de succes, dar trece prin criza vârstei de mijloc. Barney realizează că întreaga sa existență poate fi rezumată la cuvântul ”drăguț”. Iar ”drăguț” nu e suficient pentru el. Așa că vrea să își pună în practică fanteziile și visele secrete și să aibă o aventură cu o altă femeie. Piesa lui Neil Simon examinează ce înseamnă să îmbătrânești și ridică întrebarea: “Ce faci atunci când simți că de fapt nu ți-ai trăit viața?”

Piesa “Extraconjugal” este scrisă de Neil Simon, unul dintre cei mai de succes și efervescenți dramaturgi americani contemporani. Simon a scris peste 30 de piese și scenarii de film. În total a avut 17 nominalizări la premiile Tony și a câștigat de 3 ori. Premiera inițială a piesei a avut loc pe Broadway, în decembrie 1969, iar spectacolul s-a jucat de 706 ori. 

25 august, ora 20.00

TRĂDAREA LUI EINSTEIN

Autor: Éric-Emmanuel Schmitt

Traducerea în limba română: Tudor Țepeneag

Regia: Tudor Țepeneag

Distribuția: Andrei Finți / Mircea Dragoman, Veaceslav Grosu / Neculai Predica, Mihai Nițu / Andrei Miercure / George Remeș, Rodica Doij

Violonista: Rodica Doij

Sinopsis 

La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, pe malul unui lac din New Jersey, doi excentrici se întâlnesc și se simpatizează. Între ei se naște o prietenie. Albert Einstein, savantul german de origine evreiască, a emigrat în America și predă la Princeton; vagabondul este un tată care și-a pierdut fiul în război. Acestui confident al hazardului, Einstein îi expune dilema sa. Se poate să te ocupi de știință fără să faci politică? Să încetezi să mai fii german, pentru tine și pentru ceilalți? Să nu te simți evreu, chiar dacă ești ateu, atunci când Hitler îi măcelărește pe evrei? Să-ți dorești pacea și, în același timp, să devii responsabil pentru ”Proiectul Manhattan” și apoi pentru Hiroshima? Să fii cel mai mare admirator și explorator al lumii și, totuși, cel mai mare distrugător al acesteia? În ”Trădarea lui Einstein”, Eric-Emmanuel Schmitt prezintă conflictul moral al unui om de geniu, inventator – împotriva voințe sale – a mașinăriei de distrugere a lumii. Dramaturgul aduce în luminile rampei întreaga istorie științifică și politică a teribilului secol XX, abordând teme de actualitate și interes ale timpului nostru: pacifismul, militarismul, ONU, identitatea națională și trădarea.

ACCES LA SPECTACOLE

Preț bilet: 5 lei

Biletele pot fi achiziționate de la Teatrul de Vară (str. Gheorghe Barițiu, nr. 16), în fiecare luni și marți, între orele 09.00 – 16.00, și miercuri, între orele 09.00 – 16.00 și 18.00 – 20.00, pentru spectacolul din săptămâna respectivă.

La spectacole pot participa persoanele vaccinate anti-covid, test RT-PCR negativ (max. 72 ore), test antigen rapid (max. 24 ore), persoanele trecute prin boală (max. 180 zile).

Participarea la spectacole se va face cu respectarea măsurilor de protecție sanitară (dezinfectare, termometrizare, mască de protecție obligatorie), în limita a 200 de locuri.

(www.lastradatv.ro vă oferă comunicatul transmis de CCJ Arad. www.lastradatv.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)