Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Asistență Socială din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad a început înscrierile pentru programul de conversie profesională Pedagogia învățământului primar și preșcolar.
Acest program oferă actualilor profesori, indiferent de disciplina pe care o predau, oportunitatea de a profesa, după patru semestre, ca profesor educator sau învățător.
Se pot înscrie cei care sunt absolvenți de studii superioare de licență și angajați ai sistemului de învățământ preuniversitar, public sau privat.
„Programul reprezintă o alternativă bună pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, mai ales în condițiile în care asistăm la o diminuare a numărului de posturi titularizabile pe anumite specializări sau la scăderea numărului de ore prin reducerea numărului de clase de liceu. Cei care sunt deja afectați de acești factori pot lua în calcul opțiunea de a se orienta către învățământul primar și preșcolar. Poate fi opțiunea care le permite să rămână în sistem și care le oferă siguranța locului de muncă”, a precizat rectorul UAV, Teodor Cilan.
Înscrierile se pot face până pe 12 septembrie, la Centrul Unic de Înscriere din Bd. Revoluției nr. 72 (Palatul BNR), de luni până vineri, între orele 9:00-17:00, iar sâmbăta și duminica, între orele 9:00-13:00.
Admiterea se face pe bază de dosar, în ordinea mediilor obținute la examenul de licență, în limita celor 70 de locuri disponibile.
Costul cursului: 2000 lei/semestru.
Acte necesare:
- Diploma de Bacalaureat (original și copie);
- Foaia matricolă (original și copie);
- Diploma de licență (original și copie) și foaia matricolă (original și copie);
- Absolvenții promoției 2024 pot prezenta, în locul diplomei de licență și a foii matricole, o adeverință care să ateste media obținută la examenul de licență și media anilor de studiu din facultate;
- Certificatul de naștere (original și copie);
- Certificatul de căsătorie (original și copie);
- Alte acte care să ateste schimbarea numelui (copie conform cu originalul, dacă este cazul);
- Carte de Identitate/Buletin de Identitate (original și copie);
- Adeverință medicală de la medicul de familie cu mențiunea: „clinic sănătos, apt pentru înscrierea la programul de conversie profesională”;
- Adeverință de la instituția de învățământ preuniversitar public sau privat care să ateste statutul de cadru didactic;
- Două fotografii color tip buletin;
- Dosar plic + folie plastic.