Vești bune pentru sistemul de sănătate din municipiul și județul Arad!

A fost semnat, la Consiliul Județean, contractul pentru realizarea proiectului tehnic al Complexului Matern-Pediatrie. 

„Este o zi istorică nu numai pentru Consiliul Județean Arad, ci și pentru întreaga comunitate arădeană, fiindcă ne aflăm, astăzi, în fața unui pas important pentru proiectul european de 115 milioane de euro care vizează construirea Complexului Matern-Pediatrie. Este cel mai mare proiect din sistemul de sănătate publică din Arad, din anul 1981, atunci când s-a finalizat construcția Spitalului Clinic Județean. Avem încredere în echipa de proiectare că în șase luni va reuși să elaboreze proiectul tehnic, pentru că termenul de realizare al acestei construcții este foarte scurt. Trebuie să ne mișcăm foarte repede și să avem o comunicare și o colaborare foarte bune cu echipa de proiectare, să ajungem cât mai rapid la faza de execuție”, a declarat dr. Andrei Ando, directorul Direcției de Comunicare și Strategii.  

Este un proiect mult așteptat și foarte important pentru Arad, pentru cetățenii județului, dar și pentru cadrele medicale care lucrează în maternitate și în secțiile de copii. „Aradul are nevoie de un nou spital pentru copii de câteva zeci de ani. Dacă în secțiile de Pediatrie, în Terapie Intensivă și în Blocul Operator au avut loc modernizări periodice, atât din fonduri publice, cât și din banii comunității locale, în Secția Clinică Obstetrică Ginecologie au avut loc doar lucrări minime de igienizare și reparații deoarece, atât statutul juridic al clădirii, cât și construcția în sine nu ne permit să trasăm circuitele optime pentru o cât mai bună funcționalitate. Mă bucur că suntem cu un pas mai aproape de îndeplinirea acest obiectiv, și sper ca în cel mai scurt timp să avem la Arad, un spital pentru copii și mămici, modern, care să asigure toate condițiile necesare de diagnostic, îngrijire și tratament”, a declarat Florentina Ionescu, manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. 

Termenul de finalizare a documentației tehnice și a proiectului tehnic este de 6 luni de la semnarea contractului. 

„Vă asigur de implicarea noastră totală, a întregii mele echipe, o echipă de profesioniști, cu un portofoliu bogat în ceea ce privește partea de proiectare, într-o gamă variată de domenii, nu doar în cel industrial. Sunt convinsă că, prin specialiștii noștri, care au o pregătire profesională renumită, și în parteneriat cu aparatul tehnic al Consiliului Județean Arad, vom finaliza în termen proiectul tehnic”, a declarat arh. Ella Falcă – Pro Arhitectura.

COMUNICAT CONSILIUL JUDEȚEAN ARAD