Recent, o delegație a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, condusă de doamna
rector, prof. univ.dr.habil. Coralia Cotoraci, a efectuat o vizită la Universitatea Medipol și
Medipol Mega Hospital din Istanbul, Turcia. Medipol reprezintă un pol important în
sistemul medical turcesc, deținând mai multe unități sanitare proprii. Unul dintre
acestea, situat pe locul 32 în topul spitalelor la nivel mondial, Mega Medipol Hospital
este emblematic pentru medicina europeană, în fiecare an, peste un milion de pacienți
beneficiind aici de servicii medicale.
Vizita delegației arădene a avut loc în cadrul programului Erasmus+, în contextul
dezvoltării accentuate și permanente pe care Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din
Arad o înregistrează în fiecare an. Obiectivele de dezvoltare și de creștere a
standardelor de studiu și logistică oferite studenților sunt realizate și prin aceste
schimburi de experiență, conducerea universității, în special rectorul UVVG prof. univ.
dr. habil. Coralia Adina Cotoraci punând un mare accent pe cercetare, inovație, proces
în care învățarea din exemplele altor instituții de prestigiu sunt absolut necesare.
Scopul vizitei a fost întărirea relațiilor de colaborare academică și medicală existente la
nivel de programe Erasmus+ între cele două instituții.
În cadrul discuțiilor, s-au abordat teme precum schimburile academice, parteneriatele
de cercetare și oportunitățile de studiu pentru studenți și profesori.
Doamna rector a prezentat perspectivele Universității de Vest „Vasile Goldiș”, subliniind
importanța colaborărilor internaționale pentru dezvoltarea academică și profesională.
Delegația a avut ocazia să vadă facilitățile ultra-moderne ale Universității Medipol,
inclusiv laboratoarele de cercetare, sălile de curs, biblioteca universitară, fiind
impresionată de infrastructura avansată și de programele educaționale oferite,
exprimându-și dorința de a implementa idei similare și la Universitatea de Vest „Vasile
Goldiș” din Arad.
Au avut loc întâlniri de lucru cu profesori și cercetători din diverse domenii de studiu, în
care s-au discutat proiecte comune de cercetare și schimburi academice.
Reprezentanții UVVG au subliniat importanța colaborării în domeniul medical,
evidențiind beneficiile schimbului de know-how și de resurse.
O parte importantă a vizitei a fost dedicată Medipol Mega Hospital, un centru medical
privat de excelență recunoscut la nivel internațional, unde a fost prezentată oaspeților
întreaga structură spitalicească. Au fost vizitate diverse departamente ale spitalului
precum hematologie, oncologie, laboratoare de diagnostic, stomatologie, ginecologie și
neonatologie, unități de cazare post operatorie.
Delegația Universității de Vest „Vasile Goldiș” a discutat cu reprezentanți ai spitalului
despre practici și tehnologii inovative în domeniul medical, explorând posibilitățile de
colaborare în programele de stagii și schimburi de experiență pentru studenții la
medicină și personalul medical.
„Suntem o universitate cu viziune și suntem deschiși în a învăța lucruri noi de la
structuri care au înregistrat un succes pe o anumită direcție și care la un moment
dat pot fi aplicate și la noi în vederea creșterii calității serviciilor oferite în UVVG
și chiar în sistemul sanitar arădean. Experiența trăită la Mega Medipol Hospital
este una de excepție, având șansa de a discuta aspecte importante specifice
domeniului meu cu nume importante din mediul academic și sanitar din Istanbul.
Medipol este o universitate de prestigiu care dă medicinei specialiști de excepție
și oferă servicii medicale, prin structurile pe care le dețin, de o înaltă ținută. Am
observat la dumnealor aspecte pe care și noi le aplicăm deja în cadrul
universității noastre, lucru de care am fost mândră, însă în aceeași măsură, am
revenit acasă cu un mare bagaj de idei pe care le vom implementa de acum
înainte în UVVG”, a declarat prof. univ. dr. habil Coralia Adina Cotoraci.
Vizita la Universitatea Medipol și Medipol Mega Hospital din Istanbul a fost un succes,
marcând începutul unei colaborări strânse între cele două instituții. Aceasta se va
concretiza în acorduri de parteneriat, proiecte de cercetare comună și programe de
mobilitate pentru studenți și cadre didactice.