10 străini ascunși într-o pădure, depistați de JANDARMI

Foto: IJJ Arad

Jandarmii arădeni au depistat zece cetățeni străini ascunși într-o pădure de lângă localitatea Stejar

În dupamiaza zilei de 4 octombrie, în jurul orei 13.00, un echipaj de Jandarmerie din cadrul Grupei de Supraveghere și Intervenție Săvârșin, a depistat în pădurea din apropierea localității Stejar, zece cetățeni străini, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani. Bărbații se deplasau pe jos, iar la vederea jandarmilor au încercat să se ascundă în desișul pădurii.   

Bărbații le-au spus jandarmilor că provin din Irak, Iran și Siria și intenționează să ajungă în spațiul Schengen.

Conform procedurilor, străinii au fost predați Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad în vederea continuării cercetărilor pentru stabilirea identității și a împrejurărilor în care aceștia au ajuns pe teritoriul României.

Compartimentul Informare, Relaţii Publice și cu Publicul

(www.lastradatv.ro vă oferă comunicatul transmis de IJJ Arad. www.lastradatv.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)