Într-o videoconferință organizată astăzi cu primarii din județul Arad, conducerea CFR Călători a informat că vineri dimineața, la ora 8, din Gara Arad va pleca un tren de probă spre Brad. Trenul va testa traseul pentru repunerea în funcțiune a legăturii feroviare dintre Ineu și Brad, pe un traseu proiectat și executat cu mai bine de o sută de ani în urmă de Căile Ferate Arad-Cenad, conduse de inginerul Boros Béni (sediul acestei societăți, Palatul Cenad, există și astăzi, lângă Palatul Administrativ din Arad).
„În calitate de președinte al Consiliului Județean Arad am luat legătura cu conducerea CFR și cu parlamentari care pot sprijini demersul de reintroducere a acestei curse pe ruta istorică Ineu-Brad. Este importantă, pentru că asigură legătura cu municipiul și cu orașele Ineu și Brad a unor comunități care altfel ar fi izolate. Eu sper că după probele tehnice, CFR va prelua operarea pe acest traseu, chiar dacă în condiții de rentabilitate scăzută, pentru că oamenii de aici nu trebuie să fie izolați”, a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.
Primarii de pe traseu au fost invitați să facă parte din echipa tehnică, urmând să se alăture trenului de probă pe parcurs, în stațiile din comunele și orașele pe care le reprezintă.
În situația în care se va constata că există toate condițiile tehnice necesare circulației în bune condiții a acestui tren pe ruta Ineu-Brad, el va fi pus în circulație.
(www.lastradatv.ro vă oferă comunicatul transmis de CJ ARAD. www.lastradatv.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)