PSD cere redeschiderea de urgenţă a şcolilor după ce s-a dovedit că Iohannis şi guvernul PNL au minţit fără jenă, atunci când au anunţat că au luat decizia închiderii şcolilor în baza unor analize ştiinţifice.
“Nu există nici o astfel de analiză. Şi acum şcolile sunt ţinute închise doar urmare a unei decizii strict politice, pentru că așa a considerat necesar regimul de Dreapta condus de Iohannis.
Data de 8 februarie, anunţată de Iohannis pentru redeschiderea şcolilor, este improbabilă în condiţiile în care guvernul nu face nimic concret pentru a permite redeschiderea unităţilor de învăţământ în condiţii de siguranţă. Profesorii nu au prioritate la vaccinare faţă de celelalte persoane eligibile în cea de a doua etapă de vaccinare, platforma electronică de înscriere la vaccinare a fost gândită prost și funcționează haotic – reclamă rectorii unor mari universități, nu sunt asigurate nici procedurile şi nici testele pentru testarea rapidă a elevilor şi a profesorilor în caz de necesitate.
PSD consideră că vaccinarea NU trebuie să fie o condiție pentru redeschiderea școlilor, iar testarea trebuie să fie alternativa acolo unde nu e vaccinare. Încă de anul trecut PSD propunea redeschiderea școlilor și testarea masivă a elevilor și profesorilor”, declară deputatul PSD Arad Mihai Fifor.
Biroul de Presă al PSD Arad
(www.lastradatv.ro vă oferă comunicatul transmis de PSD Arad. www.lastradatv.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)