În 3 octombrie 2021, a fost lansat proiectul „ Children of Moldova ” dedicat educației permanente, unul dintre dezideratele majore ale Uniunii Europene. În cadrul proiectului, primul program demarat este „ Dezvoltarea psiho-educațională a educabililor din Republica Moldova prin intermediul noilor tehnologii ”. Beneficiind de o experiență vastă în domeniul educațional, istoricul român Antoniu Martin a realizat în anii precedenți un studiu de caz asupra sistemului educațional din Republica Moldova. Având proiecte în domeniul tehnologiilor inovative, acesta a reușit, prin intermediul unei echipe pluridisciplinare, inițierea acestui program.
„ Această aplicație web are rolul de a centraliza platformele educaționale existente pentru a stimula cognitiv învățarea, optimizând acest proces pe tot parcursul vieții la diferite categorii de vârstă. Reunind cele mai performante platforme educaționale existente, programul ghidează educabilul pe tot parcursul procesului educațional. De menționat și faptul că această platformă reușește, prin intermediul noilor tehnologii, să orienteze educabilul și în ceea ce privește cariera, profesia, deci este extrem de utilă și pe piața muncii ”, a precizat dr.Antoniu Martin, promotorul acestei campanii.
Programul, finanțat de către unele companii internaționale, este rezultatul muncii unei echipe pluridisciplinare, însă pentru implementarea acestuia este nevoie de suport financiar. În acest sens, a fost lansată o campanie de strângere de fonduri.
Pentru detalii accesați link-urile de mai jos:
https://gogetfunding.com/children-of-moldova-2/
Antoniu Martin