Bărbat prins după ce ar fi tăiat ilegal un arbore

Foto: Parcul Natural Lunca Mureșului

Un bărbat din Șeitin a fost descoperit de către rangerii Administrației Parcului Natural Lunca Mureșului după ce a tăiat ilegal, din aria naturală protejată, un arbore cu dimensiuni considerabile.

Este vorba de un plop, cu diametrul la cioată de aproape un metru (96 cm), pe care bărbatul a încercat să-l transporte cu un tractor cu remorcă. Nu a mai apucat să o facă, acesta fiind depistat la timp de rangerii administrației parcului, care au luat măsurile ce se impun în astfel de situații și au adus cazul în atenția poliției.

(www.lastradatv.ro vă oferă comunicatul transmis de Parcul Natural Lunca Mureșului. www.lastradatv.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)