Luni, 16 ianuarie 2023, primarul Călin Bibarț a susținut o conferință de
presă în cadrul căreia a trecut în revistă principalele proiecte demarate, derulate
sau finalizate în 2022, dar cu aceeași ocazie a prezentat și obiectivele pentru
anul în curs.
Anul 2022 înseamnă nu mai puțin de 73 de obiective îndeplinite, valoarea
însumată a acestora depășind 500 de milioane de lei. De departe unul dintre cele
mai importante proiecte ale municipalității, demarat anul trecut, este cel care
presupune construirea noului pod peste râul Mureș, investiție de aproape 230
milioane de lei. Investițiile în modernizarea transportului public local au
continuat și ele prin achiziția a 14 tramvaie noi (28.788.480 lei) și 10 autobuze
electrice (24.353.350 lei). În plus a fost finalizat primului tronson de linie de
tramvai de pe Strada Pădurii (117.661.387 lei). Și pentru că tot vorbim de
modernizarea transportului public local, 2022 a însemnat și implementarea în
municipiu a celui mai modern sistem de E-ticketing din România (8.809.255
lei).
Municipalitatea arădeană a continuat în cursul anului trecut și investițiile
în modernizarea rețelelor termice în municipiul Arad (30.384.300 lei).
În timp ce lucrările de revitalizare a zonei strada Mărului au continuat
anul trecut într-un ritm susținut, cele de pe malul Mureșului, din zona 300, s-au
încheiat, la fel și cele de amenajare a unui teren de sport și loc de joacă în
cartierul GAI (692.527 lei), de modernizare a terenului de sport de la Colegiul
Național „Moise Nicoară” Arad (4.258.750 lei), colegiu care, de la finele anului
trecut, are și o nouă bibliotecă, municiplitatea contribuind la amenajarea
acesteia cu aproape 300.000 de lei.
Răspunzând nevoilor cetățenilor, municipalitatea arădeană a amplasat
250 de module pentru colectarea selectivă a deșeurilor în 41 de locații din
cartierele Alfa și Confecții (1.904.000 lei), a dotat locurile de joacă cu pardoseli
din tartan (8.813.542 lei) și a continuat lucrările de regenerare urbană în mai
multe zone din municipiu (strada Minerva, strada Bihorului, strada Alba Iulia,
strada Neculce cvartalul Aristide Dragomir, strada Udrea, strada Voinicilor,
Faleza Mureșului).
În ceea ce privește evenimentele găzduite în premieră de Arad punctăm:
Festivalul Symphonic Experience, Rally the Globe, Supercupa României ediția
2022, Gala Clădirilor Istorice; evenimente care au întregit într-un mod fericit
agenda manifestărilor organizate anual de Primăria Arad prin Centrul Municipal
de Cultură.
În ceea ce privește anul 2023, administrația locală și-a propus să realizeze
cât mai multe investiții, având ca sursă de finanțare alta decât bugetul local.
Astfel proiectele propuse a se realiza din fonduri europene însumate se ridică la
peste 1 miliard de lei. Prin Planul Național de Redresare și Reziliență se dorește:
extinderea și modernizarea sistemului de colectare separată a deșeurilor în
Municipiul Arad prin achiziția și amplasarea de insule ecologice digitalizate,
reabilitarea termică a zeci de blocuri de locuințe și a mai multor unități de
învățământ, reabilitarea termică a Teatrului de Marionete, implementarea unor
soluții de parcare inteligentă la nivelul Municipiului Arad, achiziționarea de
tramvaie noi și autobuze electrice. Unul dintre cele mai importante proiecte
depuse de Municipiul Arad, este cel pentru realizarea unei investiții în producții
combinate (cogenerare) de energie termică și energie electrică pe gaz flexibile și
de înaltă eficiență la CET H (500.000.000 lei).
Prin Programul Operațional Infrastructură Mare se dorește realizarea unui
parc fotovoltaic (6.372.053 lei), iar modernizarea sistemului de iluminat public
va fi posibilă grație programelor Administrației Fondului de Mediu.
Pentru 2023, municipalitatea arădeană și-a mai propus: amenajarea podului
pietonal care va permite accesul spre Insula Mureș, reabilitarea străzilor de
pământ, amenajarea pasajului subteran din Piața Drapelului și a unui drum de
acces spre Zona Industrială Vest. În funcție de complexitatea lor, unele dintre
aceste proiecte vor fi demarate anul acesta și vor continua și anii următori. Cert
este că se vor realiza prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”.
Valoarea estimată a proiectelor ce vor avea ca sursă de finanțare bugetul
local este de aproape 55 milioane de lei. Racordarea la Sistemul Energetic
Național a Stadionului Francisc Neuman, continuarea lucrărilor de amenajare
a pardoselilor de cauciuc de la locurile de joacă, regenerarea urbană a Pieței
Catedralei, modernizarea Parcului Mihai Eminescu, continuarea reabilitării
fațadei clădirii ORL, Oftalmologie, Oncologie și Dermatologie, amenajarea de
stații de autobuz, lucrări de înierbare a liniilor de tramvai, realizarea de stații de
încărcare pentru autovehiculele electrice, amenajarea și modernizarea Aleii
Borsec și amenajarea unui sens giratoriu la intersecția străzilor Miron Costin și
Corneliu Coposu sunt doar câteva dintre obiectivele municipalității pentru anul
în curs.
Din fonduri locale și PNDL (Programul Național de Dezvoltare Locală)
se
propun următoarele investiții: extinderea și modernizarea Grădiniței PP
Prichindel, continuarea reabilitării clădirii Colegiului CSIKY GERGELY și a
Colegiului Național Elena Ghiba Birta (Finanțare PNDL), amenajarea de
toalete publice, achiziția de containere modulare pentru colectarea selectivă a
deșeurilor.
Tot anul acesta, municipalitatea își propune reparații la nivelul a 20 de
străzi din municipiu, modernizarea a 10 cvartale și schimbarea pavajului de-a
lungul Bulevardului Revoluției.
„ O scurtă prezentare a ceea ce a fost 2022 și ceea ce ne propunem pe
2023 și în continuare, pentru că unele vor fi doar finanțări câștigate în 2023.
Important este că avem proiecte depuse pe fonduri europene în valoare de peste
260 de milioane de euro, important este că suntem pe ultima sută de metri cu
semnarea contractului de finanțare a unui CET nou, important este că avem în
licitație tramvaie noi și autobuze electrice noi, că se lucrează la noul pod peste
râul Mureș. În vremuri complicate, cu criză economică, prețuri foarte mari,
continuăm investițiile. Ne propunem ca anul acesta să înlocuim pavajul de pe
întreg Bulevardul Revoluției, care arată groaznic. Profit de această ocazie
pentru a le transmite celor care sunt în această zonă, indiferent că vorbim
despre asociații de proprietari sau agenți economici, că în următoarele două
luni, dacă intenționează să mai facă lucrări care implică intervenții la nivelul
pavajului, să le facă acum, întrucât de la momentul în care vom pune noul
pavaj, vom interzice orice fel de lucrări. Cred că vom avea mult de lucru, dar
trebuie să le facem pentru un oraș mai frumos, mai civilizat, așa cum merită
Aradul și arădenii.”, a declarat primarul Călin Bibarț, la finele conferinței de
presă.