Asemenea anilor precedenţi, şi în acest an, celebrăm Ziua Europeană a Justiţiei
Civile, care se sărbătoreşte în fiecare an la data de 25 octombrie.
La data de 5 iunie 2003, Consiliul Europei şi Comisia Europeană au stabilit desfăşurarea în fiecare an, la data de 25 octombrie, a Zilei Europene a Justiţiei Civile, cu scopul de a aduce modul de funcţionare a justiţiei în atenţia publicului european.
În acest context, Ziua Europeană a Justiţiei Civile reprezintă o oportunitate pentru sistemele judiciare de a-şi face cunoscută activitatea, cu plusurile şi cu minusurile acesteia.
Acest eveniment are ca scop aprofundarea cunoştinţelor cetăţenilor despre felul în care funcţionează organele judiciare şi stabilirea unor relaţii de încredere între cei care înfăptuiesc justiţia şi justiţiabili.
În acest an, întrucât nu este posibilă organizarea evenimentului „Ziua Porţilor deschise”, la fel ca în anii precedenţi, având în vedere starea de alertă pe teritoriul României, ne-am propus să marcăm Ziua Europeană a Justiţiei Civile prin realizarea unui material video, care va fi publicat pe pagina de internet a Tribunalului Arad – tribunalularad.ro şi pe pagina oficială de facebook a Tribunalului Arad, prin care dorim
să aducem în atenţia opiniei publice câteva aspecte referitoare la organizarea sistemului judiciar din România şi la activitatea instanţelor arădene.
Celebrarea Zilei Europene a Justiţiei Civile este un bun prilej pentru instanţele de judecată de a-şi face cunoscută activitatea şi de a reaminti că justiţia este un serviciu public, iar figura centrală a actului de justiţie este tocmai cetăţeanul.
Cu deosebită consideraţie,
Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Arad
Vicepreşedinte Virgiliu Flavius Bradin