Consiliul de Administrație al Romsilva a desemnat noul director general

Consiliul de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, întrunit luni, 15 ianuarie, l-a desemnat pe Marius Dan Sîiulescu pentru un mandat provizoriu de patru luni, începând de marți, 16 ianuarie.

Desemnarea noului director general a avut loc după ce mandatul de director general exercitat de către Daniel Nicolăescu a expirat.

Marius Dan Sîiulescu, 47 de ani, a absolvit, în anul 2000, Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere din cadrul Universității ”Transilvania” din Brașov, precum și cursurile Facultății de Contabilitate și Informatică de Gestiune a Universității ”Spiru Haret” din București, în anul 2008.

Și-a început cariera în silvicultură ca șef de district la Ocolul Silvic Bălcești, ocupând ulterior funcții de execuție la Ocolul Silvic Romani, având ca responsabilități regenerarea pădurilor, investiții, securitate și sănătatea în muncă, dar și de conducere, la Ocolul Silvic Băbeni.

De asemenea, și-a desfășurat activitatea și în cadrul aparatului Direcției Silvice Vâlcea, iar din luna aprilie a anului 2023 a preluat funcția de director al Direcției Silvice Vâlcea.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. Toate pădurile proprietatea publică a statului dețin certificarea managementului forestier în standard internațional. 

De asemenea, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 22 de parcuri naționale și naturale, precum și 12 herghelii de stat. 

BIROUL DE PRESĂ AL REGIEI NAȚIONALE A PĂDURILOR – ROMSILVA

București, 16.01.2024

lastradatv.ro vă oferă integral comunicatul transmis de RNP Romsilva. lastradatv.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.