Cine este aproapele meu? Niciodată această întrebare n-a fost mai actuală decât astăzi, când autoritățile cu matură chibzuință, suverană înțelepciune și nedezmințită competență, ale căror rezultate ar fi vizibile până și orbului din Ierihon așa cum ne sunt și nouă, prin măsurile de distanțare socială ne ajută să fim aproape de departe aproapelui nostru.
Cine este aproapele nostru? Sau cine mai este aproapele nostru? Sau cine ar putea fi aproapele nostru? Hristos nu ne îngăduie să ne alegem aproapele după criteriile noastre meschine, simpatii, antipatii, nație și naționalism, confesiune, veleități comune și interese convergente. În pericopa de astăzi, Mântuitorul nostru trage o palmă naționalismului desfrânat, xenofobiei despletite și confesionalismului bigot. Este firesc să-ți iubești neamul și țara atâta vreme cât nu-ți transformi dragostea într-o ideologie patriotardă și belicoasă.
Hristos, cel venit în lume pentru oile pierdute ale casei lui Israel, a fost aproapele samariteanului lepros, aproapele femeii cananeence și aproapele centurionului roman, dușmanul prin excelență a lui Israel, un ofițer al trupelor de ocupație. Pentru că în cei trei se regăsește exact aceeași natură umană împărtășită de noi și de poporul ales, firea noastră omenească asumată de cel născut din veșnicie din cel nenăscut pentru noi oamenii și a noastră mântuire. Așa cum nici Hristos nu a asumat natura noastră selectiv sau după criterii îndătinate sau înrădăcinate într-o Lege, fie ea și a lui Moise, la fel, nici noi nu avem dreptul să excludem pe cineva din viața noastră după criteriile noastre, nici să îi negăm calitatea de aproape. Aproapele este atât cel ce ajută cât și cel ce este ajutat.
Dacă suntem împiedicați de criteriile noastre moștenite, asumate prin educație și impuse prin propagandă, să recunoaștem chipul lui Dumnezeu în cineva care purtând natura umană are nevoie de ajutorul nostru, să mergem la evidența populației și să ne schimbăm numele în Cain…