Cuvintele lui Hristos nu sunt sfaturi ci exigențe. Fără iertare postul e nu valorează nimic, e mai bine să nu-l ținem. Pentru că Postul nu este un ritual sau un obicei din bătrâni care trebuie să fie urmat potrivit unor consuetudini pur exterioare, sau unor datini transmise din neam în neam lipsite de logică și de sens. Postul este un demers în două direcții, îndreptat pe de o parte către Dumnezeu, iar pe de altă parte spre aproapele nostru. Hristos desăvârșește legea, impunând exigența iertării aproapelui nostru drept o condiție sine qua non a dobândirii iertării dumnezeiești. Și tot el este cel mai bun exemplu pentru această iertare… “Cu măsura cu care măsurați, vi se va măsura.” (Luca 7, 2)Există un raport de proporționalitate între modul în care Dumnezeu se raportează în relația sa cu noi și comportamentul sau atitudinea noastră față de aproapele nostru. Impropriu zis proporționalitate, întrucât orice greșeală, oricât ar fi de mică săvârșită față de Dumnezeu, este într-un anumit sens de o răutate infinită, și nu din pricina materiei greșelii în sine ci în raport cu demnitatea nemărginită a lui Dumnezeu cel ofensat. Dacă noi, nu putem ierta un om, care din punct de vedere strict al demnității naturii este identic nouă, (nu vorbim aici de condițiune sau de poziție socială), cum îi putem cere iertare lui Dumnezeu pe care l-am jignit prin păcat, a cărui demnitate este infinită? Preot Sorin Seviciu
