EVALUAREA ACTIVITĂȚII INSPECTORATULUI DE POLIȚIE JUDEȚEAN ARAD ÎN ANUL 2025

CAPITOLUL I. MANDATUL ȘI OBIECTIVELE INSTITUȚIONALE

Activitatea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad s-a desfăşurat în scopul asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică pe întreg teritoriul judeţului, având în vedere contextul național și internațional.
Activităţile realizate au fost planificate, organizate, desfăşurate şi evaluate pe criteriile de eficiență, iar evaluarea permanentă a situației operative, a obiectivelor și priorităților, au reprezentat ținte strategice ale managementului Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

CAPITOLUL II. MANAGEMENTUL RESURSELOR INSTITUȚIONALE

• Resursele umane 
La data de 31.12.2025, procentul de ocupare a funcțiilor din cadrul I.P.J. Arad era de 82,13%.

CAPITOLUL III. REALIZĂRI ÎN DOMENIUL DE COMPETENŢĂ
• SIGURANŢA CETĂŢEANULUI ŞI EVOLUŢIA FENOMENULUI INFRACŢIONAL

• Prezentare generală a activității și rezultatelor
În anul 2025, la nivelul I.P.J. Arad au fost desfășurate 27 de razii (cu 2 mai puține decâ în anul 2024), 424 de acțiuni de amploare cu efective lărgite și 4.928 de controale directe, în urma cărora au fost constatate 929 de infracțiuni (cu 185 mai puține față de anul 2024), din care 839 în flagrant (cu 106 mai puține față de anul 2024).
Au fost aplicate 59.879 de sancțiuni contravenționale, la diferite acte normative, potrivit competențelor, în valoare de aproximativ 36.793.530 de lei (din care 48.182 de contravenții prevăzute de O.U.G. nr.195/2002, privind circulația pe drumurile publice, un procent de 80,46%). 
      În cursul perioadei analizate au fost identificate, monitorizate și aplanate 1.788 de stări conflictuale (cu 236 mai puține față de anul 2024), dintre care 1.122 intrafamiliale, 15 între grupuri de persoane și 651 generate de alte motive.
Efectivele I.P.J. Arad au intervenit la 14.950 de evenimente (cu 216 mai multe față de anul 2024), din care 13.665 sesizate prin SNUAU 112 (cu 228 mai multe față de anul 2024), la 10.987 s-a intervenit în mai puțin de 10 minute, un procent de 80,39%.

• Criminalitatea stradală 

În perioada de referință, la nivelul I.P.J. Arad, au fost sesizate 514 infracţiuni stradale (față de 695 de infracțiuni stradale sesizate în anul 2024). 426 de infracțiuni au fost sesizate în mediul urban și 88 în mediul rural. 
Principalele genuri de infracţiuni stradale sesizate la nivelul I.P.J. ARAD sunt infracțiunile de lovirea sau alte violențe – 177 fapte (304 în 2024), cu o scădere de aproximativ 41,77%, furt – 207 de fapte (230 in 2024), care au înregistrat o scădere de 10%, distrugerea – 102 de fapte (116 in 2024), în scădere cu 12,07% și 2 fapte de tulburarea ordinii și liniștii publice, cu o faptă mai mult față de anul trecut.

• Prevenirea și combaterea infracționalității asociate violenței în familie
În cursul anului trecut, au fost emise de către instanțele judecătorești, 260 de ordine de protecție (față de 230 în 2024). Din totalul ordinelor de protecție, au fost soluționate 181. 
Polițiștii au emis, în anul 2025, 218 ordine de protecție provizorii (față de 228 de ordine de protecție provizorii emise în anul 2024), din care, în mediul urban au fost emise 116 (față de 126),  iar în mediul rural 102 (în 2024 tot 102). 
În perioada analizată, au fost înregistrate 434 de infracțiuni în contextul violenței domestice. 
Referitor la încălcarea ordinului de protecție (conform art. 47 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice), au fost sesizate 75 de infracțiuni (față de 73 în 2024).

• Siguranţa rutieră şi a transporturilor
La nivelul I.P.J. Arad, creșterea siguranţei rutiere și reducerea riscului rutier se mențin ca priorităţi. 
În anul 2025, în județ s-au produs 74 de accidente grave (-18,68%), din care au rezultat 37 de persoane decedate (+12,12%) și 47 de persoane rănite grav (+24,19%), faţă de 91 de accidente grave, din care au rezultat 33 de persoane decedate și 62 de persoane rănite grav, în anul 2024. 
Principalele 5 cauze generatoare ale accidentelor grave de circulaţie sunt: neacordarea priorității de trecere vehiculelor, abaterile bicicliștilor, neacordarea priorității de trecere pietonilor, viteza neregulamentară și depășirea neregulamentară.
În cadrul acțiunilor și activităților de supraveghere şi control al traficului rutier, efectivele de poliție rutieră au luat măsuri de sancționare a 28.890 de participanți la trafic, cu aproximativ 7,27% mai puțin față de anul 2024 când au fost 31.157. 
Au fost reținute 1.729 de permise de conducere, mai multe cu 61 față de anul 2024 și au fost retrase 1.089 de certificate de înmatriculare.
Polițiștii rutieri au constatat, cercetat și soluționat 752 de fapte de natură penală (mai puțin cu 213 față de anul precedent). Dintre faptele penale constatate, 227 au fost infracțiuni privind conducerea autovehiculelor sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, cu 48 mai puține decât în anul 2024.

• Siguranţa în şcoli

În judeţul Arad există 453 de unităţi de învăţământ.
În cursul anului 2025, au fost sesizate 30 de fapte penale, faţă de 43 de fapte în perioada similară 2024 (-13). În anul școlar 2025-2026, până în acest moment, avem o scădere a infracționalității în școli. Acest fapt se datorează și cooperării cu partenerii instituționali, cu care au fost desfășurate foarte multe activități în campaniile adresate tuturor categoriilor de beneficiari, atât în timpul școlii cât și în vacanțe: elevi, părinți, cadre didactice și membri ai comunității. 

B. COMBATEREA CRIMINALITĂŢII
• Activități desfășurate și rezultate obținute
În perioada analizată, la nivelul județului Arad au fost sesizate 6.236 de infracțiuni, din care 3.412 de natura judiciară, înregistrându-se o scădere față de anul 2024, cu 13,59% la infracțiunile sesizate și 15,71% la cele de natura judiciară.  

• Criminalitatea economico-financiară 
Totalul de dosare penale soluționate în anul 2025 au fost de 355 (RTUP-82, celelalte fiind cu alte soluții) față de 356 în anul 2024 (RTUP-34, celelalte cu alte soluții). 
În anul 2025 valoare prejudiciului recuperat a fost de 11.278.278 lei, din care 11.262.920 de lei prejudiciu cauzat în doarele de evaziune fiscală fiind recuperate prejudicii în valoare totală de 8.839.400 lei (78,48% prejudiciu recuperat), iar în doarele penale de contrabandă au fost cazuate prejudicii în valoare de 1.229.820 lei din care s-a recuperat 360.020 lei (29,27%).
În cursul anului 2025, au fost organizate și derulate 96 de acțiuni pe toate domeniile de activitate, cât și pentru administrarea probatoriului în dosarele penale, iar lucrătorii serviciului au solicitat şi efectuat 75 de percheziţii domiciliare, fiind puse în aplicare 67 mandate de aducere. În cadrul activității de cercetare penală desfăşurate pe linia combaterii contrabandei și a fraudei fiscale cu țigarete, în anul 2025, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Arad au destructurat 3 grupări infracționale, au solicitat şi efectuat 33 de percheziţii domiciliare, fiind confiscate 2.375.800 țigarete, în valoare totală de 1.915.060 lei.

• Infracţionalitatea la regimul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase
Infracțiunile de nerespectare a regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare și al materiilor explozive înregistrează o scădere de 15 infracțiuni, de la 78 în anul 2024 la 63 în anul 2025, dintre care 61 de infracțiuni de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, 1 infracțiune de uz de armă fără drept, 15 infracțiuni la Legea nr.126/1995 privind regimul materiilor explozive și 8 infracțiuni la Legea nr. 407/2006 – legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic.
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au indisponibilizat, în urma activităților desfășurate în anul 2025, 11.090 de kilograme de articole pirotehnice (+617,79% față de anul 2024); aproximativ 382.019 de kilograme și 6.156 de litri de deșeuri (față de 952.000 de kilograme și 9.800 de litri, în 2024); și aproximativ 80.125 de kilograme de substanțe periculoase (față de 29.000 de kilograme și 2.000 de litri, în 2024).
Au mai fost indisponibilizate 89 de arme (mai multe cu 67,92% față de anul precedent 53), din care 38 letale și 51 neletale. Din categoria armelor letale 14 erau deținute ilegal iar dintre cele neletale 18. Au mai fost ridicate, în vederea confiscării, aproximativ 366.743 de bucăți de muniție.

• Cercetarea Penală
În cursul anului 2025 au fost înregistrate 6.489 de dosare penale (o scădere de 13,49%) și au fost soluționate 7.291 de dosare penale.

•  Măsuri preventive
În perioada de referință, în cadrul dosarelor penale instrumentate la nivelul I.P.J. Arad, s-au dispus măsuri preventive împotriva a 455 de persoane, față de 367 de persoane în anul precedent (un procent de 80% mai multe persoane reținute), dintre care 118 persoane arestate preventiv (față de 75 persoane în anul precedent), 5 persoane arestate la domiciliu (față de 2 în anul precedent), 60 de persoane cu control judiciar (față de 57 de persoane în anul precedent) și 272 de persoane reținute, față de 233 persoane în anul precedent.

CAPITOLUL IV. COOPERAREA INTERINSTITUŢIONALĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ

Pentru asigurarea unui climat de siguranţă în judeţ, I.P.J. Arad a avut o conlucrare permanentă cu Instituţia Prefectului, cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, cu toate structurile din sistemul național de ordine și siguranță publică de la nivel judeţean, cu unitățile județene din cadrul Ministerului Justiției, cu Serviciul Român de Informații, precum şi cu alte instituţii responsabile de respectarea normelor legale, cooperare care a urmărit realizarea unității de acţiune și îndeplinirea obiectivelor comune.
Urmare a demersurilor I.P.J. Arad privind accesarea fondurilor nerambursabile destinate combaterii criminalității transfrontaliere, a fost semnat un proiect finanțat de Uniunea Europeană, în care avem ca parteneri 2 instituții din Republica Moldova, respectiv Poliția Națională și Poliția de Frontieră, în derularea proiectului „Combaterea traficului de ființe umane și a migrației ilegale pe direcția Est-Vest de intrare în Uniunea Europeană”, MPF – Borders & Security.

Totodată, în contextul aderării României la Spațiul Schengen, au fost efectuate împreună cu Poliția Maghiară 2 exerciții de cooperare transfrontalieră, care au fost prezentate și foarte bine primite de comisia de evaluare a activității Poliției Române în contextul Schengen. Colaborarea cu Poliția Maghiară se derulează de 30 de ani, iar prezența patrulelor mixte, atât în Arad, cât și în județele Bekes și Csongrad intră în categoria activităților curente ale instituției noastre. 

CAPITOLUL V. OBIECTIVE ȘI PRIORITĂȚI PENTRU ANUL 2026

• Ordine și șiguranță publică
• Menținerea climatului de ordine și siguranță publică precum și prevenirea și combaterea tuturor formelor de criminalitate;
• Gestionarea fenomenului infracţional şi menţinerea gradului de siguranţă pentru cetăţeni în contextul adrerării României la spațiul Schengen;
• Creșterea eficienței dispozitivelor de siguranță publică care acționează în sistem integrat, cu efective ale Poliției de Frontieră și Jandarmeriei Române;

• Circulația pe drumurile publice
• Prevenirea accidentelor grave și combaterea încălcării legislației rutiere;
• Intensificarea activităților pe linia combaterii excesului de viteză;
• Intensificarea activităților de combatere a consumului de alcool și substanțe interzise, în cazul participanților la trafic; 

• Investigații criminale
• Prevenirea infracționalității comisă cu violență;
• Cunoașterea și destructurarea grupurilor infracționale;
• Depistarea persoanelor dispărute, cu precădere a minorilor;
• Punerea în executare a mandatelor de arestare preventivă și a mandatelor de executare a pedepselor cu închisoarea, emise de instanțele judecătorești române și din alte state.

• Criminalitate economică
• Combaterea evaziunii fiscale, contrabandei şi traficului cu produse accizabile, a corupţiei şi a infracţiunilor contra patrimoniului cu accent pe aplicarea măsurilor asiguratorii și recuperarea prejudiciilor;
• Combaterea ilegalităților din domeniul protecției mediului, cu accent pe exploatarea agregatelor minerale;
• Recuperarea prejudiciului în cauzele penale instrumentate;
• Combaterea faptelor de corupție și fraudă la regimul acizițiilor publice.

• Regimul arme, muniții și explozivi
• Scoaterea de pe piață a armelor ilegale;
• Combaterea infracțiunilor asupra mediului;

• Siguranță școlară
• Creșterea gradului de siguranță a elevilor și personalului didactic în unitățile de învățământ;
• Intensificarea activităților în comunitate, cu scopul informării populației cu privire la situațiile de risc și cele vulnerabile în care pot fi implicați elevii;
• Implementarea de programe și proiecte educaționale cu scop preventiv, împreună cu instituțiile partenere, pentru prevenirea victimizării minorilor, a bullying-ului și prevenirea formării de obiceiuri periculoase (fumat, comsum de alcool, substanțe psihoactive).

• Alte priorități
• Identificarea de surse de finanțare, pentru proiecte din finanțare europeană conform liniilor de finanțare existente sau adaptate necesităților viitoare prin ADR Vest;
• Continuarea implementării digitalizării în toate aspectele activității polițienești, inclusiv în activitatea de cercetare penală și soluționare a dosarelor penale, într-un sistem comun integrat cu Ministerul Public.