Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor – vizită operativă, după inundaţii

Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, și coordonator al celulei de criză la nivel
de instituție, împreună cu Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, cu prefectul Toth
Csaba și deputatul Sergiu Bîlcea au fost pe teren, în zona Brazii, pentru a constata pagubele
materiale și, din păcate, și umane.
„Vreau să îi mulțumesc domnului ministru pentru promptitudine și pentru vizita de astăzi, din județul
nostru. Evenimentele prin care trec cetățenii comunei Brazii sunt triste și, în aceste momente, avem
nevoie de solidaritate cu cei care suferă de pe urma acestui dezastru natural! Întreaga zonă a fost
afectată, ieri, de inundații, iar oamenii, mai mult ca niciodată, au nevoie de ajutorul nostru, al
tuturor”, a declarat Răzvan Cadar.
Consiliul Județean Arad va interveni, conform atribuțiilor, pentru a ajuta cetățenii zonei calamitate, în
special în domeniul refacerii drumurilor județene afectate, pentru a permite accesul la proprietățile
oamenilor.
„Vom colabora și cu celelalte instituții guvernamentale pentru a se dispune cât mai repede măsurile
necesare pentru revenirea la normalitate și recuperarea pagubele pe care le-au suferit cetățenii. De
asemenea, cred că este necesar, în continuare, să avem în vedere măsuri cât mai clare pentru
prevenirea unor astfel de dezastre, pentru a reduce pagubele și pentru a împiedica pierderea de vieţi
omeneşti”, a subliniat Răzvan Cadar.
În măsura unor noutăți privind situația de la Brazii, vom informa în continuare opinia publică și
autoritățile implicate.