O nouă propunere (online) a Trupei Marionete – „Gulliver în țara Lilliput”

O poveste plină de farmec. O istorioară cu replici la limita între râs și plâns. O
întâmplare care îi farmecă deopotrivă pe copii și pe adulți. „Gulliver în țara
Lilliput”, o adaptare după Jonathan Swift, este povestea pe care Trupa Marionete
o dăruiește iubitorilor de teatru, duminică, 18 aprilie, de la ora 11.00, online pe
platforma www.eventim.ro. Spectacolul este un bun prilej de reîntâlnire cu actorii:
Mircea Moș, Carmen Mărginean, Sorin Dorobanțu, Adina Doba, Oana Rogojină
și Cristian Bordaș. Regia este semnată de Cristian Mitescu, scenografia – de
Eugenia Tărășescu Jianu, iar muzica – de Dan Bălan. „Gulliver în țara Lilliput”
este un musical pentru copiii de peste 4 ani.
Vă reamintim că biletul costă 20 de lei. Pentru a intra în posesia lui trebuie să
accesați platforma www.eventim.ro., să alegeți spectacolul pe care doriți să îl
vizionați și numărul de bilete. După finalizarea comenzii, veți primi pe mail, un
cod de acces. Biletele pot fi cumpărate cu până la 30 de minute înainte de
începerea difuzării spectacolului. După acest moment, vânzarea se oprește, iar
spectatorii vor primi pe mail, un link pe care îl pot accesa cu codul înscris pe
bilet. Linkul de vizionare este activ vreme de 24 de ore, astfel încât, puteți viziona
spectacolul oricând în acest interval.

(www.lastradatv.ro vă oferă comunicatul transmis de TCIS Arad. www.lastradatv.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)