Patru locuri de joacă pentru copiii cu dizabilități

Patru locuri de joacă destinate copiilor cu dizabilități vor fi amenajate în municipiul Arad. Investiția se ridică la peste 100.000 lei.
În luna septembrie a anului trecut, Consiliul Local Municipal aproba protocolul de colaborare încheiat între Municipiul Arad și SC UTA SA în vederea achiziționării construcției – Creșă UTA, la preţul de 20.000 euro, fără TVA. Potrivit protocolului de colaborare dintre părţi, „după încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare şi încasarea preţului aferent, SC UTA SA se obligă ca suma netă astfel obţinută cu titlu de preţ (20.000 de euro) să fie donată către o organizaţie neguvernamentală de tip ONG parteneră a Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Arad şi în acest sens se obligă să încheie în forma autentică o ofertă de donaţie a preţului net încasat de 20.000 de euro”.

Parcul Pădurice, Parcul Regina Maria, Parcul Europa și locul de joacă de pe strada Tunarilor din cartierul Alfa sunt locațiile alese de beneficiari unde urmează să fie montat câte un circuit format din patru echipamente: căsuță de lemn, leagăn, carusel și masă cu nisip.