Permis pentru viitor – Înscrieri până în 21 ianuarie!

Foto: MOL România

Programul oferă sprijin financiar tinerilor din medii defavorizate pentru acoperirea costurilor școlii de șoferi.

Prin intermediul acestui program sunt acoperite costurile necesare pentru obținerea permisului de conducere pentru tineri din medii defavorizate, pentru care permisul de conducere este o condiție sau poate fi un avantaj în obținerea unui loc de muncă sau în menținerea și extinderea atribuțiilor de serviciu existente.

Foto: MOL România

Persoanele eligibile pentru finanțare sunt tinerii din medii defavorizate, cu vârstaîntre 18 și 25 de ani care doresc să obțină permis de conducere de categorie B, C sau D, inclusiv pentru tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie.

Solicitările de finanțare pot fi transmise online sau prin poștă până la data de 21 ianuarie 2022.

Pe lângă formularul de înscriere completat sunt necesare cinci documente:

– scrisoare de motivare personală

– anchetă socială

– declarație de susținere și mentorat pe perioada instruirii

– ofertă de preț de la școala de șoferi

– document despre nivelul studiilor absolvite

Detalii și formularul de înscriere se găsesc pe https://pentrucomunitate.ro/ro/permis

În decursul celor șase ediții anterioare ale acestui program, 117 tineri au finalizat cu succes cursurile și examenul, iar alți 32 de beneficiari continuă studiile sau sunt programați pentru examen.

Programul, ajuns la cea de-a șaptea ediție, este organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de compania MOL România.

(www.lastradatv.ro vă oferă comunicatul transmis de MOL România. www.lastradatv.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)