A fost semnat contractul dintre Primăria Arad și firma arădeană PAB România pentru construcția podului peste Mureș, la capătul străzii Șaguna

În valoare de 165.734.324,98 lei (TVA inclus), contractul prevede realizarea următoarelor lucrări: construirea și modernizarea infrastructurii rutiere pe trei tronsoane cu o lungime totală de 7,7 km, construirea unui pod peste râul Mureș, în lungime de 295 m și o lățime de 23,5 m, amenajarea a două stații de reîncărcare pentru autobuzele alimentate electric, modernizarea a 17 stații de transport public și construirea a altor 6 stații noi, crearea, modernizarea sau după caz extinderea unui număr de 20 de intersecții semaforizate prevăzute cu sisteme de transport inteligente, plantarea a 300 de arbori și arbuști de-a lungul aliniamentelor stradale.
Lucrările vor începe în vara acestui an, cu un termen de execuție de 28 de luni.