Programul serviciilor care lucrează cu publicul în sediul secundar al DGASPC Arad se suspendă pentru următoarea perioadă!

Ca urmare a modificării valorii ratei de incidență cumulată a cazurilor de
îmbolnăvire COVID-19 în ultimele 14 zile în județul Arad și pentru a diminua riscul de
răspândire a infecției cu coronavirus, conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad a hotărât sa fie suspendat, temporar, programul de lucru în raport direct cu publicul pentru următoarele servicii: Serviciul de Evaluare Complexă a Copilului, Serviciul de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap și Serviciul Evidență și Plată Prestații Sociale, toate funcționând în sediul secundar al
instituției de pe strada Iustin Marșieu, nr.22 A.

Toți beneficiarii, persoane cu dizabilități, sunt informați pe această cale că toate documentele în vederea eliberării unui certificat de încadrare în grad de handicap sau obținerea de facilități trebuie trimise prin poștă și/sau scanate, prin email. De asemenea, opțiunile persoanelor cu dizabilități (cereri pentru obținerea rovinietei, acorduri, cereri și solicitări pentru eliberarea cardului european de dizabilitate etc) vor fi transmise în
această perioadă prin mandat poștal, cu confirmare de primire sau prin e-mail.
Pentru a facilita depunerea online a documentelor sunt puse la dispoziția
celor interesați adrese de e-mail dedicate, care pot fi folosite de persoanele cu dizabilități sau de aparținătorii acestora din județul Arad, precum și de autorități, pentru transmiterea, în format electronic, a dosarelor de încadrare în grad de handicap:

 pentru dosare copii cu dizabilități: sec_copii_ar@dgaspc-arad.ro
 pentru dosare adulți cu dizabilități: sec_adulti_ar@dgaspc-arad.ro
 pentru plată prestații sociale: prestatii.sociale@dgaspc-arad.ro

Orice informații suplimentare se pot obține și la următoarele numere de telefon:
Serviciul de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap
0257280757
Serviciul de Evaluare Complexă a Copilului 0257252275
Serviciul Evidență și Plată Prestații Sociale
 Camera 1 –punere în plată: 0787 853 643;
 Camera 25 – drepturi și facilități: 0787 868 347

Toate documentele necesare întocmirii dosarelor pot fi accesate și descărcate de beneficiarii DGASPC Arad direct de pe site-ul instituției, secțiunea Formulare https://www.dgaspc-arad.ro/formulare/
Revenirea la programul obișnuit de lucru va fi comunicat publicului imediat ce situația actuală o va permite. Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente create.


Cu considerație,
Director general
Erika Stark