Trupa Marionete urcă și ea pe Scena Online Arad!

Dacă e duminică, e spectacol la Marionete. Începând din 15 noiembrie, întâlnirea cu poveștile – devenită tradițională deja – se mută, pentru o vreme, online. Așa că, puști mari și mici, vă invităm ca, la ora 11 dimineața, să vă instalați comod în fotoliu și să vă bucurați de poveștile jucate de actori, pentru voi, în direct, pe
Scena Online Arad: https://www.facebook.com/scenaonlinearadlive/ . Povestea de duminică, 15 noiembrie, este „Zâna lacului”.

“Nici eu și nici colegii mei nu suntem la prima experiență de acest fel. În perioada stării de urgență le-am spus copiilor povești, online. Știm că energia și bucuria transmise nu sunt la fel de i intense atunci când întâlnirea nu se produce față în față, în sala de spectacole. Cu toate acestea, acum, în vremurile complicate pe care le trăim, doar așa putem păstra vie magia poveștilor. Și avem mare nevoie de asta. Și noi, actorii. Și voi, copiii. Indiferent de ce vârstă” – spune actorul Sorin Dorobanțu
În spectacolul „Zâna lacului” îi puteți urmări pe actorii Lenuța Dorobanțu, Izabela Moș, Sorin Dorobanțu și Mircea Moș. Regia este semnată de Maria Gornic, iar scenografia de Zofia Krzyzanowski.
Transmisiunile live continua și săptămânile viitoare. Iată care sunt spectacolele pe care le puteți urmări în transmisiune direct, pe internet, până la finalul lui noiembrie: în 22 noiembrie – „Cei trei purceluși și lupul” avându-i în distribuție pe Adina Doba, Oana Rogojină, Izabela Moș și Cristian Bordaș, iar în 29 noiembrie,

  • „Prostia omenească” , un spectacol cu Oana Rogojină și Cristian Bordaș.
    Ambele reprezentații sunt programate la ora 11.00.