UTA, floarea cameleon – Ioan HAMZA

Echipa noastră, a arădenilor, s-a comportat în ” viața” ei , ca o floare cameleon, schimbându-și des soiul sau culoarea. A fost ghiocel la început, floare ce este iubită de toată lumea , fiind vestitorul sfârșitului iernii și începutul unei primăveri plină de speranțe. Ne-a adus bucurii tuturor, dar mai ales, gânduri spre lucruri mari pe care urma să le trăim, într-un play-off visat de toată lumea.N-a fost să fie. Nu-i nimic, ne-am zis noi, mai sunt și alte flori, iar play-out-ul nu e o rușine , mai ales că UTA este ” boboc” în liga întâi, în sezonul acesta.Apoi, a înflorit sporadic , la fel ca narcisele, de asemenea , flori ce se ” termină ” repede sau ca brândușele sau ca lalelele . Nici nu apuci bine să te bucuri de gingășia , finețea și miresmele lor, că și dispar.UTA a fost în continuare ” păpădie”, o floare interminabilă atâta timp cât este iarbă. mereu înflorește, ori de câte ori mașina de tuns gazonul trece peste ea.În fine, în ultimul meci, UTA a devenit liliac, nu animalul care este bănuit de răspândirea Covid-ului , ci superba floare de culoare albă sau mov ( ” mov” nu de la Poli). ”Liliacul ce-a înflorit” împreună cu cântecul privighetorii din cântecul lui Tudor Gheorghe. Liliacul ce dă cu-adevăratele bucuria vieții și fericirea primăverii, oamenilor. Dar , atenție, liliacul nu e nici ea o floare ce ține mult…un pic mai mult ca ghioceii , narcisele , brândușele sau lalelele, dar e bine că a înflorit spre finalul campionatului, în care UTA, floarea noastră cameleon își duce traiul.UTA…ai fost florile cele mai frumoase ale primăverii noastre, chiar dacă trecătoare. Ne-ai dat plăcerea să savurăm frumusețea ta, aroma ta, delicateța ta, chiar dacă ne-ai supărat deseori, protejându-te, îngrijindu-te să crești sănătos. Câteodată , mulți dintre noi te-am ocărât, te-am certat, te-am tras de petale a dojană, dar sigur , doar cu dorința de a fi bine pentru tine. Cu dorința de rămâne ce e sănătos în tine.Și mai cu o dorință…Ca bulbii de ghiocei, de brândușe, de lalele sau de narcise ce rămân în pământ , să înflorească și mai frumos în anii ce urmează.UTA, fii și rămâi floarea noastră cameleon !

Ioan Hamza