Verificarea și semnalizarea hidranților – în grafic

Compania de Apă Arad verifică periodic starea tehnică a hidranților din municipiu. În ultimele două luni au fost planificate activități de identificare a  hidranților cu probleme în cartierele Grădiște și Gai. Angajații CAA au constatat în teren că 50 de hidranți necesită intervenții tehnice.  Aceștia au fost reparați și repuși în funcțiune, în timp ce alți 7 au fost înlocuiți. De asemenea au fost montate 69 de plăcuțe identificare hidranți, acolo unde acestea lipseau sau erau deteriorate.  În cele două cartiere, toți hidranții verificați se introduc în bazele de date GIS (Geographic Information System) care va face mult mai ușoară identificarea lor în teren.

(www.lastradatv.ro vă oferă comunicatul transmis de Compania de Apă Arad. www.lastradatv.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)