Mai mereu , atât în cronicile mele cât și în majoritatea comentariilor de pe rețele de socializare, cele mai lăudate compartimente erau apărarea și linia de mijloc. Rar, chiar foarte rar, atacul. Ei bine, în meciul de sâmbătă , împotriva Rapidului, linia de mijloc a UTA-ei a fost inexistentă, formându-se un vid între cei patru fundași și cei care trebuiau să marcheze.
Glumeam în pauza meciului cu colegii mei, spunându-le că cel mai bun ”mijlocaș” al echipei arădene a fost fundașul Vukcevic. Și dacă stau bine și mă gândesc, nici nu cred că a fost glumă. Până în final și el a obosit, fiind total dezorientat la primirea celui de-al doilea gol. Despre celălalt fundaș lateral, rusul Shlyakov, nu putem să spunem decât că a prestat cel mai slab meci al lui din ultima perioadă, obligându-l , tot la al doilea gol, pe Benga să-l suplinească ( fără succes) undeva la marginea terenului. Tot Shlyakov a fost visător la primul gol încasat , cu capul , de cel mai scund jucător al oaspeților, Ioniță.
Nici Batha și nici Vorobjovas nu au reușit să suplinească lipsa totală din joc a lui Ubinnk și Miculescu, iar când unei echipe nu-i funcționează mijlocul, celelalte două sectoare, atacul și apărarea au de suferit.
La conferința de presă de dinaintea meciului, Ionuț Badea a promis spectacol , dar spunea că nu va neglija nici rezultatul. Din păcate, spectacol au făcut doar cele două galerii prezente în peluzele stadionului, cea arădeană etalând o scenografie aparte, iar rezultatul final nu l-au neglijat oaspeții , aceștia fiind mai pragmatici și mai bine aranjați în teren de Adrian Mutu.
Venind pe jos, spre casă, prin ploaia rece care a accentuat și mai mult tristețea arădenilor, un puști aflat în urma mea, cu tatăl lui de mână spune la un moment dat, cu voce răspicată și frustrantă:
” Mai bine ne băgau pe noi , copiii, în echipă”…
Și-au fost mulți copii!
Ioan Hamza