Vineri, 9 Aprilie: Bugetul municipiului în dezbatere publică online

Primăria Municipiului Arad va organiza vineri, 9 aprilie, ora 10.30, dezbaterea
publică ONLINE pe marginea următoarelor proiecte de hotărâre:

 Proiect de hotărâre privind repartizarea excedentului bugetar al
municipiului Arad – inițiativa primarului
 Proiect de hotărâre privind adoptarea Bugetului General de Venituri
si Cheltuieli al municipiului Arad pentru anul 2021 – inițiativa
primarului

Proiectele supuse dezbaterii publice se află în procedură de consultare publică
începând cu data de 24 martie 2021.
Documentele supuse dezbaterii publice pot fi consultate pe site-ul
Primăriei Municipiului Arad, www.primariaarad.ro, secțiunea Transparență decizională.
Facem precizarea că dezbaterea se va desfășura prin platforma online ZOOM.
Persoanele care doresc să participe online la dezbatere vor anunța până cel târziu la
data de 9.04.2021, ora 9:00, intenția de participare la adresa de e-mail
dezbaterepublica@primariaarad.ro unde vor preciza: numele, numărul de telefon,
instituția/organizația pe care o reprezintă, adresa de e-mail pentru trimiterea invitației online.
Persoanele care doresc să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor vor trebui să specifice
acest lucru în cadrul aceluiași email. Participanţii la dezbateri care se înscriu la cuvânt îşi vor
susţine punctele de vedere exclusiv pe marginea proiectelor de hotărâre aflate pe ordinea de
zi.

(www.lastradatv.ro vă oferă comunicatul transmis de Primăria Municipiului Arad. www.lastradatv.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)