În perioada aceasta, se lucrează la bugetul național și la bugetele locale. Pentru că exprimă dorința unei administrații de a investi și arată prioritățile unei comunități, PNL Arad este preocupat de construcția bugetară a municipiului Arad. „Ne-am asumat o serie de proiecte care, în următorii ani, trebuie să schimbe imaginea Aradului. Printre acestea amintesc Cetatea Aradului, drumul expres Arad – Oradea, construcția podului pe strada Andrei Șaguna și sistemul de transport ecologic, reabilitarea zonei centrale și reabilitarea Malului Mureșului. Aceste proiecte sunt susținute de Guvern și beneficiază de fonduri europene. Sunt proiecte care trebuie să se regăsească în bugetul din 2021, pentru primele etape care permit pornirea investițiilor. Majoritatea sunt proiecte mari, care se vor întinde pe mai mulți ani, dar orice drum începe cu primul pas și noi trebuie să facem acest pas acum, la început de an, prin construcția bugetară”, a spus Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad.
18.01.2021 Departamentul de Comunicare al PNL Arad
(www.lastradatv.ro vă oferă comunicatul transmis de PNL Arad. www.lastradatv.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)