Agenții economici vor avea nevoie de autorizații din partea primăriei

CONTEXPERT-AZ.RO

Direcția Generală Poliția Locală Arad prin Compartimentul Activitate și Control Comercial, informează agenții economici asupra obligativității acestora de a se autoriza conform prevederilor HCLM 192/2017 privind Regulamentul de desfășurare a activităților economice și al piețelor în municipiul Arad. Având în vedere numărul mare de agenți economici, anexăm codurile CAEN care necesită autorizație eliberată de Primăria Municipiului Arad.Pentru obținerea autorizațiilor, agenții economici care au coduri CAEN care necesită autorizare și sunt declarate la Oficiul Național al Registrului Comerțului, au obligația de a se prezenta la Primăria Municipiului Arad, Serviciul Transport Public Local, Autorizare Activități Economice pentru a depune dosarul de autorizare conform legii.

CODURILE CAEN CARE NECESITĂ AUTORIZARE CONFORM HCLM 192/20174511

– Comerț cu autoturisme și autovehicule ușoare (sub 3,5 tone)4519

– Comerț cu alte autovehicule4520

– Întreținerea și repararea autovehiculelor4531

– Comerț cu ridicata de piese și accesorii pentru autovehicule4532

– Comerț cu amănuntul de piese și accesorii pentru autovehicule4540

– Comerț cu motociclete, piese și accesorii aferente; întreținerea și repararea motocicletelor4622

– Comerț cu ridicata al florilor și al plantelor4631

– Comerț cu ridicata al fructelor și legumelor4632

– Comerț cu ridicata al cărnii și produselor din carne4633

– Comerț cu ridicata al produselor lactate, ouălor, uleiurilor și grăsimilor comestibile4634

– Comerț cu ridicata al băuturilor4635

– Comerț cu ridicata al produselor din tutun4636

– Comerț cu ridicata al zaharului, ciocolatei și produselor zaharoase4637

– Comerț cu ridicata cu cafea, ceai, cacao și condimente4638

– Comerț cu ridicata specializat al altor alimente, inclusiv peste, crustacee și moluște4639

– Comerț cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi și tutun4641

– Comerț cu ridicata al produselor textile4642

– Comerț cu ridicata al îmbrăcămintei și încălțămintei4643

– Comerț cu ridicata al aparatelor electrice de uz gospodaresc, al aparatelor de radio și televizoarelor4644

– Comerț cu ridicata al produselor din ceramică, sticlărie și produse de întreținere4645

– Comerț cu ridicata al produselor cosmetice și de parfumerie4646

– Comerț cu ridicata al produselor farmaceutice4647

– Comerț cu ridicata al mobilei, covoarelor și a articolelor de iluminat4648

– Comerț cu ridicata al ceasurilor și bijuteriilor4649

– Comerț cu ridicata al altor bunuri de uz gospodaresc4661

– Comerț cu ridicata al mașinilor agricole, echipamentelor și furniturilor4665

– Comerț cu ridicata al mobilei de birou4666

– Comerț cu ridicata al altor mașini și echipamente de birou4671

– Comerț cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși și al produselor derivate4673

– Comerț cu ridicata al materialului lemnos și al materialelor de construcții și echipamentelor sanitare4674

– Comerț cu ridicata al echipamentelor și furniturilor de fierărie pentru instalații sanitare și de încălzire4675

– Comerț cu ridicata al produselor chimice4676

– Comerț cu ridicata al altor produse intermediare4690

– Comerț cu ridicata nespecializat4711

– Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi și tutun4719

– Comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare4721

– Comerț cu amănuntul al fructelor și legumelor proaspete, în magazine specializate4722

– Comerț cu amănuntul al cărnii și al produselor din carne, în magazine specializate4723

– Comerț cu amănuntul al peștelui, crustaceelor și molustelor, în magazine specializate4724

– Comerț cu amănuntul al pâinii, produselor de patiserie și produselor zaharoase, în magazine specializate4725

– Comerț cu amănuntul al băuturilor, în magazine specializate4726

– Comerț cu amănuntul al produselor din tutun, în magazine specializate4729

– Comerț cu amănuntul al altor produse alimentare, în magazine specializate4730

– Comerț cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate4741

– Comerț cu amănuntul al calculatoarelor, unităților periferice și software-ului în magazine specializate4742

– Comerț cu amănuntul al echipamentului pentru telecomunicații în magazine specializate4743

– Comerț cu amănuntul al echipamentului audio/video în magazine specializate4751

– Comerț cu amănuntul al textilelor, în magazine specializate4752

– Comerț cu amănuntul al articolelor de fierărie, al articolelor din sticlă și a celor pentru vopsit, în magazine specializate4753

– Comerț cu amănuntul al covoarelor, carpetelor, tapetelor și a altor acoperitoare de podea, în magazine specializate4754

– Comerț cu amănuntul al articolelor și aparatelor electrocasnice, în magazine specializate4759

– Comerț cu amănuntul al mobilei, al articolelor de iluminat și al articolelor de uz casnic n.c.a., în magazine specializate4761

– Comerț cu amănuntul al cărților, în magazine specializate4762

– Comerț cu amănuntul al ziarelor și articolelor de papetărie, în magazine specializate4763

– Comerț cu amănuntul al discurilor și benzilor magnetice cu sau fără înregistrări audio/video , în magazine specializate4764

– Comerț cu amănuntul al echipamentelor sportive, în magazine specializate4765

– Comerț cu amănuntul al jocurilor și jucăriilor, în magazine specializate4771

– Comerț cu amănuntul al îmbrăcămintei, în magazine specializate4772

– Comerț cu amănuntul al încălțămintei și articolelor din piele, în magazine specializate4773

– Comerț cu amănuntul al produselor farmaceutice, în magazine specializate4774

– Comerț cu amănuntul al articolelor medicale și ortopedice, în magazine specializate4775

– Comerț cu amănuntul al produselor cosmetice și de parfumerie, în magazine specializate4776

– Comerț cu amănuntul al florilor, plantelor și semințelor, comerț cu amănuntul al animalelor de companie și a hranei pentru acestea, în magazine specializate4777

– Comerț cu amănuntul al ceasurilor și bijuteriilor, în magazine specializate4778

– Comerț cu amănuntul al altor bunuri noi, în magazine specializate4779

– Comerț cu amănuntul al bunurilor de ocazie vândute prin magazine4781

– Comerț cu amănuntul al produselor alimentare, băuturilor și produselor din tutun efectuat prin standuri, chioșcuri și piete4782

– Comerț cu amănuntul al textilelor, îmbrăcămintei și încălțămintei efectuat prin standuri, chioșcuri și piețe4789

– Comerț cu amănuntul prin standuri, chioșcuri și piețe al altor produse4791

– Comerț cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin Internet4799

– Comerț cu amănuntul efectuat în afara magazinelor, standurilor, chioșcurilor și piețelor5610

– Restaurante5621

– Activități de alimentație (catering) pentru evenimente5629

– Alte servicii de alimentație n.c.a.5630

– Baruri și alte activități de servire a băuturilor6820

– Închirierea și subinchirierea bunurilor imobiliare proprii sau inchiriate6832

– Administrarea imobilelor pe bază de comision sau contract7420

– Activități fotografice7430

– Activități de traducere scrisă și orală (interpreți)7711

– Activități de închiriere și leasing cu autoturisme și autovehicule rutiere ușoare7721

– Activități de închiriere și leasing cu bunuri recreaționale și echipament sportiv7722

– Închirierea de casete video și discuri (CD-uri, DVD-uri)7729

– Activități de închiriere și leasing cu alte bunuri personale și gospodărești n.c.a.7733

– Activități de închiriere și leasing cu mașini și echipamente de birou (inclusiv calculatoare)7735

– Activități de închiriere și leasing cu mașini și echipamente de transport aerian8121

– Activități generale de curățenie a clădirilor8122

– Activități specializate de curățenie8129

– Alte activități de curățenie8211

– Activități combinate de secretariat8219

– Activități de fotocopiere, de pregătire a documentelor și alte activități specializate de secretariat8299

– Alte activități de servicii suport pentru intreprinderi n.c.a.9511

– Repararea calculatoarelor și a echipamentelor periferice9512

– Repararea echipamentelor de comunicații9521

– Repararea aparatelor electronice de uz casnic9522

– Repararea dispozitivelor de uz gospodăresc și a echipamentelor pentru casă și grădină9523

– Repararea încălțămintei și a articolelor din piele9525

– Repararea ceasurilor și a bijuteriilor9529

– Repararea articolelor de uz personal și gospodaresc n.c.a.9601

– Spălarea și curățarea (uscată) articolelor textile și a produselor din blană9602

– Coafura și alte activități de înfrumusețare9603

– Activități de pompe funebre și similare9604

– Activități de întreținere corporală9609

– Alte activități de servicii n.c.a.9700

– Activități ale gospodăriilor private în calitate de angajator de personal casnic9329

– Alte activități recreative și distractive

(www.lastradatv.ro vă oferă integral comunicatul transmis de DGPLA. www.lastradatv.ro nu îşi asumă în niciun fel răspunderea pentru conţinutul comunicatelor, oferind numai suportul tehnic pentru publicarea acestora.)